you must write, time is precious

you must write, time is precious

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Jurnal- cap 9

 
De abea acuma realizez, ce fel a fost relatia noastra, una total  mediocra. In acea seara, am stat la el in camera, era atat de diferit, niciodata nu am avut ocazia sa o vad. Peretii erau albastri, si erau picati, asa ca ai mei. Avea o fereastra mare unde puteai sa vezi mereu apusul,patul lui era lipit de perete,iar in dreapa avea un mic dulap, unde isi tinea toate micile bazaconii, carti de joc, corzi, caiete folosite, pensule etc. Langa fereastra era biroul lui, unde avea dictioare de tot felul, langa birou avea o mica biblioteca, m-am uitat printre cartile lui, avea toate volumele lui Jules Verne, Stendhal, Homer, carti de istorie si fizica, si cateva de matematica. Am fost impresionata, dar         mi-a placut. In spatele usii, avea un dulap mare, simplu, acolo avea toate hainele. 
M-am uitat peste tot, iar el, statea pe pat si ma privea, cu un vadit interes. Avea o chitara electrica, rezemata de birou, si niste caiete cu tot felul de note, si cantece. Cat de mult semanam.
-S-a intamplat ceva? l-am intrebat eu, dorind sa aflu cauza privirii lui insistente.
-Imi place felul in care te-ai imbracat, un tricou simplu, care iti arat forma corpul, la fel si pantalonii, niciodata nu te-am vazut asa imbracata, hainele sunt prea mulate, dar imi plac.
Am ramas ca trasnit. M-am inrosit. M-am dus si m-am uitat in oglinda de pe hol, parul meu era ravasit, prea lung si drept, mereu a fost asa, uneori imi dadea senzatia, de parca ma linsese vaca, si aveam bretonul drept, pielea mea prea alba, ma facea sa arat ca o persoana anemica. Ochii mei, niciodata nu le-am dat importanta, dar erau de un albastru iesit din comun. Asa mi se spusese.
Teo aparuse din spatele meu, si ma lua in brate, cufundandu-si fata in parul meu, mirosindu-l.
-Cat de mult mi-ai lipsit, a spus el incet la urechea mea, dupa care ma saruta pe par.
Inima mea batea cu putere, respiratia parca mi se oprise, ma gandeam, cum am putut fi asa de oarba si indiferenta, el era atat de pretios, de ce nu mi-am dat seama de asta mai inainte.
Ne-am dus inapoi in camera, au fost clipe de neuitat, noi doi, singuri intr-o camera, intr-o casa, el era langa mine, ma saruta pe gat, il acceptam, cu toate ca acele lucruri erau noi pentru mine, dar era el, ce-mi pasa.
Am stat imbratisati, pana la ora 10 noaptea, atunci a trebuit sa plec, cu regret.
-Te conduc, a spus el in timp ce-si punea tenisii. 
Am mers impreuna acasa, tinandu-ne de mana, cand am ajuns in fata portii, am vazut masina tatalui meu.
M-am panicat, in timpul scolii nu aveam voie sa ies asa de tarziu afara, si plus ca mai eram si cu Teo, de care tata nu stia nimica.
-Tata...am spus  eu speriata.
M-am uitat la Teo, dar era calm, si avea acel zambet mortal.
-Buna seara, a spus el, si tata se uita serios la el, dupa care la mine. Nu zambise nici macar putin.
-Buna, copii, spuse el si deschise poarta. Nu aveti de gand sa intrati, sau doriti sa stati in frigul asta in fata portii, si tu donmisoara, asa se iese afara?
Mi-am plecat capul, imi era rusine, stii strutii isi baga capul in pamant, dar daca eu as fi fost unul, m-as fi bagat cu totul, asa ma simteam in acel moment.  Am intrat dupa tata, eu eram speriata de moarte,deoarece nu stiam cum va reactiona cand Teo nu va mai fi, si plus ca ne-a vazut tinandu-ne de mana, iar mama oare ce va spune. Niciodata nu le-am facut cunostinta cu prietenii mei.  Sper sa nu fie de rau...

video


  

Jurnal- cap 8

          Am amortit, stand in pat turceste, a trecut atat de mult timp, incat ma amuza felul in care priveam lumea pe cand eram adolescenta. Si felul meu de a descrie.....mereu scriam cele mai importante amintiri, cele care ma legau de el, si de prietenii mei. Dar nu scriam ceea ce simteam in fiecare zi, nu scriam ceea ce doream sa fac in continuare. Am pierdut notiunea timpului.
    Trebuie sa ma pregatesc sa plec la munca, sa fii doctor nu este usor, dar imi place la nebunie ceea ce fac. Ii ajut pe oameni. Momentan locuiesc in Timisoara, departe de ai mei, dar nu imi pare rau, nu prea le simt dorul, mereu am fost acea fire mai singuratica si independenta. Poate maine voi mai citi din vechile mele jurnale.
     Am venit la 8 dimineata, am fost de garda. Si la varsta asta, imi place sa pastrez un jurnal, sa scriu, sa scriu pana cand nu imi voi mai simti mainile, si la batranete voi scrie, pana cand voi muri. Locuiesc intr-un apartament luxos, recunosc, mereu mi-a placut luxul, dar singura imi fac curat, ceea ce nu multi doctori au timp, nu am vrut sa angajez o menajera, mereu am urat ca cineva sa faca ceva ce si eu  sunt in stare sa fac.
   Dormitorul meu este unul, simplu ca sa zic asa, dar este facut de mine, cand am cumparat acest apartament, am tinut mortis sa fie la ultimul etaj, si sa am geamuri mari, in exterior, ca sa pot vedea cerul, rasaritul si apusul. Am chiar si o piscina...pe care am folosit-o doar de 2 ori. Cand ma plictisesc, pictez  peretii, asa cum am facut in camera mea.
    Si acuma ma intreb, oare ce face Teo, ma mai tine minte? Oare mai locuieste in Cugir?
 Chiar mi-as dori sa ne mai intalnim, sa povestim, sa radem...oare ne vom mai iubi, ca inainte?

joi, 28 aprilie 2011

Jurnal- cap 7

   Uneori ma intreb, de ce noi oamenii suntem fiinte efemere?  de ce trebuie sa trecem prin niste sentimente care ne maturizeaza, si la un moment dat, ele dispar, din cauza batranetii?  Daca as fi fost o fiinta nemuritoare, as fi trecut usor peste asemenea sentimente, stiind ca voi avea tot timpul din lume ca sa le incerc din nou si din nou. De ce se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata? Poate pentru ca este prima experienta pe care o are sufletul tau, mintea ta, doresti sa iubesti si la randul tau sa fii iubit, din acest motiv doresti sa te sacrifici atata, pentru ca doar o viata ai, si pe aceea trebuie sa o traiesti. Eu nu am trait, doar un trup fara viata, dar respiram,gandeam, un singur lucru era mort, inima mea.
                                    
    Trecusera 3 luni de la acel incident. Treceam unul pe langa altul, de parca eram doi straini, si cu toate ca ne stiam foarte bine. Alessya imi spusese ca nu mai aveai prietena, de cand ne-am despartit, uneori ma gandeam sa-ti dau o a doua sansa, dar imi era teama si jena,de asemenea. Eu cea inselata ma intorceam la tine, prin asta as fi aratat ca inca mai tineam la tine. Si totusi, te-am iubit, si inca te iubesc.
    -De ce trebuie sa iubesc? am intrebat-o pe Alessya printre lacrimi, sunt atat de slaba, lacrimile ma fac asa...
    -Nu este adevarat, lacrimile arata ca ai fost in stare sa iubesti, ele sunt acele cuvinte pe care nu ai fost in stare sa le rostesti, si nu le vei rosti niciodata, si ma lua in brate.
    -Se presupune ca dragostea trebuie sa fie cel mai frumos lucru din viata ta, o parte din tine, care nu te face sa suferi, de ce ea trebuie sa doara???
   -Dragostea mereu va fi asa, nimeni nu poate sti daca va durea sau nu, dar o iubire fara suferinta nu se poate numi iubire, poate fi doar o emotie trecatoare.
   -Ma intreb cum poate trece pe langa mine, fara sa-mi spuna macar buna sau sa ma privesca in ochi, de ce se comporta ca un copil imatur, chiar imi doresc sa spun cat de mult il urasc, dar incep sa-l iubesc si mai mult.
   -Tara, iti spun ceva, era mai mic decat tine, si era normal sa fie atat de imatur, dar un lucru este sigur, ii este rusine de ceea ce ai facut, stai ca nu te merita, esti prea buna pentru el. Dar, el inca tine la tine, de asta sunt foarte sigura. Mai tii minte saptamana trecuta cand acel tip de la a 10-a E, care ti-a luat cartea si nu mai vroia sa ti-o dea, si cand eu am venit dupa o ora cu ea? El a fost cel care s-a luat de acel nemernic si ti-a recuperat cartea. Stii ca mereu gasesti cate o floare in fata portii tale, el este cel care le pune, si totusi nu are tupeul sa intre in vorba cu tine, pentru ca stie cat de mult te-a ranit, si ii este rusine sa dea cu ochii de tine.
    -De unde stii toate astea?? am intrebat-o eu printre lacrimi, incerci sa-i iei apararea?
   -Nu, dar gandeste, el nu este genul acela de persoana, care sa te insele, stia ca tu te vei plictisi de el, plus ca se si observa, uneori nici nu vorbeai cu el, si te comportai cu indiferenta. El nu a vrut sa se desparta de tine, pentru ca te iubea, dar nu vroia sa fie si o durere de cap ,asa ca a acceptat sa te insele, ca sa te desparti de el. Crede-ma stiu toata povestea, de la cel mai bun prieten al lui, care acuma este iubitul meu.
     -Sunt o proasta!
  Am fugit de acasa, in pantaloni scurti si un tricou subtire, stiam ca pana la el, aveam doar 10 minute de mers, alergam,5 minute era de ajuns.
 Am sunat si el a fost cel care mi-a raspuns. Ne uitam unul la celalalt, parca pentru prima data. Fara sa-i spun macar un cuvant, m-am dus si l-am sarutat.

    

marți, 26 aprilie 2011

Jurnal- cap 6

    Toata vacanta de vara am petrecut-o impreuna, iar cand am fost nevoita sa plec la mosia parintilor mei, i-am rugat daca ar putea veni si Teo. Au fost de acord, spre uimirea mea. Asa ca parintii mei l-au cunoscut pe Teo, mi-a spus mama in particular, ca este un baiat bun, dar sa am grija, ca baietii sunt profitori. Stiam acest lucru deja.
  Incepusem scoala, primele zile de scoala pentru mine au fost grele, mi se facuse de mai multe ori rau, poate din cauza emotiilor. Lunile treceau atat de repede, incat relatia mea cu Teo devenise monotona. Ne vedeam dar totul nu mai era ca la inceput, cand ma gandeam ca va vrea sa ne despartim incepeam sa tremur, nu vroiam sa-l pierd,  ma simteam bine la compania lui, chiar daca uneori doream sa plec dupa 5 minute cand ne vedeam, dar nu vroiam sa ma simt din nou singura. Oare sunt egoista?
   Peste ceva saptamani, mai exact in vacanta de iarna, Teo se comporta destul de ciudat, imi doream ca de Craciun sa fim doar amandoi, sa fie ceva special. In prima zi de Craciun era vorba ca stam impreuna la mine, deoarece parintii mei erau in Germania cu treburi, ramanand singura. L-am asteptat,dar el nu a venit, l-am sunat de mai multe ori, dar nu mi-a raspuns. M-am dus la el acasa, mi-a raspuns Ala.
   -Nu este acasa, mi-a spus ea cu tristete, este plecat, undeva...
   Mi-am dat seama ca imi ascundea ceva, nu ma privea in ochi, ma mintea, unde era Teo? Uitase de mine.
  Atunci l-am vazut venind cu o fata de mana, era a 9-a, o mai vazusem la scoala, ea mai statea prin colectivul lui Teo.
   Acesta se uitase la mine, jenat nu mai stai ce sa spuna. M-am uitat cu tristete la el.
   - Deci, aceasta este cauza pentru comportamentul tau de zilele trecute? am spus eu rece. Ah...venisem sa-ti aduc aminte, daca ai vrea sa stai la mine...stii de Craciun...parintii mei nu sunt acasa...as fi vrut sa fac Craciunul cu cineva...
  Am plecat, nu am mai spus nici pa...nici ne mai vedem...stiam ca acesta era sfarsitul..nu voi mai avea nici o legatura cu el...

  Nu m-am uitat in spate, mi-am pus castile in urechi, si mergeam incet pe mijlocul soselei, pe zapada, care trosnea sub picioarele mele. Nu plangeam, eram desgustata, trista, parasita...eram din nou singura. Ma apucase cineva pe umar si m-am intors...
  Era Ala, se uita speriata la mine.
   - Nu am venit sa-mi cer scuze pentru Teo, dar ca, stiu ca esti singura...Spune ceva!
 Fata mea era inexpresiva, nu prea auzeam ce spunea, eram deja pierduta in gandurile mele. Ma zgaltai.
  -Ce-i? am spus sec. Scuze, dar am treaba...asa ca nu vreau sa-mi mai pierd vremea. Am plecat. Stiu ca nu facusem bine, deoarece ea nu avea nici o vina, dar nu mai vroiam sa vad pe nimeni in acel moment. Imi era scarba de toti.
   Am ajuns acasa, pustiu ca-ntotdeauna, macar Arco venise sa ma intampine.
  -Buna, uratul! am spus eu luandu-l in brate, si ma bufnise plansul. Bietul de el, statea nemiscat, si ma lingea pe fata, ma intelegea, intelegea prin ce treceam eu in acel moment cumplit.
 Mi-am sters lacrimile, nu conteaza, voi trece mai departe, asa cum fac de fiecare data. Este doar un baiat, mare lucru. Stiu ca il voi uita.
                Adio Teo.
                      
 
 

Jurnal- cap 5

 
 Ma sunase mama dupa o saptamana de cand plecase, i-am spus ca totul este in regula, si ca am invitat-o pe Alessya sa stea cu mine, deoarece nu-mi place sa stau singura in toata casa, este infricosator.   I-am povestit Alessyei tot ce s-a intamplat intre mine si Teo. A ramasa socata. Dar mi-a spus sa nu pun la suflet si sa uit, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimica.
   -Este mai mic decat tine, spuse ea, si poate ca a vrut sa vada daca o fata mai mare decat el l-ar fi respins, a vazut ca tu nu l-ai respins, poate ca a crezut ca este un print sarmant care fura inima fetelor, si o bufni rasul.
  -Mersi, am spus eu razand.
  -Apropo, daca tot a venit vorba de baieti, il stii pe Alex, nu?
   -Nu,adica poate ca il stiu din vedere... am raspuns indiferenta.
   -Deci este acel brunet, care are freza de emo, dar tipul e super de treaba, si plus ca doar a adoptat stilul asta, si este foarte dragut, si....il lungi pe "si" ceva mai mult si incepu sa zambeasca, Te place!!!! si ma lua in brate.
   -Pe bune???
  -Da, sigur, esti draguta, desteapta, ai bun simt, cine nu te-ar place?
   -Nu sunt draguta.
   -Ba esti, dar nu-ti dai tu seama de acest lucru, si asta le place baietilor, adica nu o faci pe fitoasa ca esti draguta si..stii genul acesta de persoane.
   -OK.
   -Hai sa ne plimbam cu rolele, a vazut ca nu aveam chef sa ies si incepu sa faca ca un copil de 5 ani.
 Am cedat, si ne plimbam prin oras, cand il vad pe Teo singur, astepta pe cineva in fata unui magazin, nu stiam ce sa fac sa-l bag in seama sau sa ma prefac ca nu l-am vazut, dar nu ar fi fost frumos din partea mea, deoarece ne-am privit in ochi pentru cateva clipe.
 -Buna, a spus el zambind.
 -Buna, si m-am oprit in dreptul lui.
 -Uite, am auzit ca m-ai cautat, incepu el, imi pare rau ca nu te-am anuntat ca voi fi plecat si ca....nu se uita in ochii mei, ca am prietena, a fost o prostie ceea ce am facut....Am vrut doar sa incerc...
 L-am plesnit, fara sa gandesc am facut asta, si atunci vinise si Alessya, care era impreuna cu Alex, m-au bufnit plansul. Am plecat, dar plangeam de nervi, iar Alex a fost cel care m-a sustinut, dupa care m-a facut sa rad, pur si simplu chiar ii pasa de mine, cu toate ca ne vazusem de 3 ori, si asta numai la petreceri.
 Mi-a spus ca ma place, si daca as vrea sa fiu prietena lui. Am acceptat, chiar daca stiam ca nu voi simti ceva pentru el, dar intr-un fel ma gandeam ca aveam sa-l uit pe Teo.

  Am aflat peste cateva zile, ca Teo se despartise de prietena lui, si ca incerca sa dea de mine prin intermediul unei colege de clasa, cu care nu ma intelegeam foarte bine. M-am despartit de Alex, deoarece ma plictisea enorm, vroia mereu sa ne vedem si incepea sa ma enerveze.
   Am ramas si eu fara prieten. Au trecut doua saptamani de cand m-a sarutat. Nu l-am putut uita, si chiar imi doresc ca in acest moment sa vina la mine si sa-mi spuna ca ma iubeste, sau ca ma place...orice, chiar daca ma va minti, tot ce vreau este sa-l vad.
  M-am imbracat, si am inceput sa ma plimb pe strazile pustii, la 2 noaptea.
 Ne-am intalnit, si el se plimba la fel ca mine, dar nu l-am ocolit, mi-am ascultat inima si am stat, iar el mi-a spus ca ma place, si a ar vrea sa fim impreuna, dar a pus si problema diferentei de ani. L-am luat in brate, si l-am sarutat.
 -Ce conteaza, i-am spus, cel mai importat este sentimentul, nu ceea ce va crede lumea despre noi.
   Asa ca Teo devenise prietenul meu pe data de 1 lulie.





 

luni, 25 aprilie 2011

Jurnal- cap 4

 
 M-a adus in fata portii, ma gandeam cum sa-mi iau ramas bun, si ma intrebam, daca ne vom mai vedea...?
 Am deschis poarta, si cand m-am intors cu spatele, el era foarte aproape de bine, inima mea batea cu putere.
Era mai inalt decat mine, si era atat de aprope incat buzele lui erau foarte aprope de fruntea mea. Am impietrit, nu am cutezat sa ridic capul.
     -Noapte buna, a spus el incet. si a plecat.
 Credeam ca vrea sa faca ceva, dar m-am inselat, de ce oare nu-mi pot da seama care va fi urmatoarea lui miscare, este asa de greu de citit, ca persoana. Dar m-am simtit ciudat, doar pentru faptul ca m-am gandit ca ar fi vrut sa ma sarute. Ce naiva am fost.
 M-am intors, putin dezamagita de mine insami. Am simtit cum cineva ma apuca pe umar si ma intoarce, ma lipise de poarta si se uita in ochii mei.
   -De ce trebuie sa ma simt asa de nesigur in preajma ta? spuse el.
   -Cu siguranta nu este vina mea, am spus eu sec.
  Nu a mai spus nimica, doar ca si-a pus mana in jurul mijlocului meu, si cu cealalta mana ma mangaie pe fata.
  -Esti atat de complicata, spuse el incet, ca pentru sine.
  Nu l-am respins, i-am raspuns la imbratisare. Se desprinse de mine si ma saruta. Buzele lui erau atat de moi, incat simteam ca ma topeam.
   -Te-am placut de cand te-am vazut, a spus el, rosindu-se putin, chiar si la intuneric s-a vazut. Dar imi era teama sa vin si sa-ti spun sentimentele mele fata de tine. Creadeam ca aveai sa razi de mine.
    -Nu as fi facut una ca asta, am spus serioasa, dar si fericita, chiar daca nu as fi simtit ceva pentru tine, si tu pur si simplu ai fi aparut din senin sa-mi spui ca ma placi, dar cu seriozitate, nu as fi ras, de ce sa razi din asa ceva?
   A zambit, m-a sarutat ca pentru adio, si a disparut. Ma uitasem dupa el, simtindu-mi inima cum batea, oare il iubesc?
  Am dormit fara sa visez, mi s-a mai intamplat asa, doar de cateva ori.
  Am mancat, am facut treaba prin casa, asa cum mama mi-a scris pe lista cu responsabilitati, si m-am dus la biblioteca, aveam nevoie de carti de medicina. La intoarcere, am trecut pe langa casa lui, dar era pustiu. Atunci am vazut ca iese menajera lor si am intrebat-o daca Teo este acasa, iar aceasta mi-a spus ca plecase cu prietena lui la sat, la bunicii acesteia. I-am spus o zi buna, si am plecat, mai mult alergam decat mergeam, ma bufnea plansul. Deci el avea prietena, si gestul lui de seara trecuta ce a insemnat pentru el ?
   Am plans toata ziua. Si noaptea m-am apucat sa citesc, poate ca uitam, dar in zadar.
   L-am luat pe Arco si am plecat sa ma plimb pe strazi, era deja tarziu, dar ce-mi pasa, vroiam doar sa ies din casa, si sa ma plimb fara sa stiu unde merg.
   Il voi uita, si imi voi face un prieten, macar asa de vazul lumii. Alessya chiar mi-a spus ca un prieten de al ei ma place, asa ca maine o voi suna, si o voi invita la mine.
   Voi lasa timpul sa treaca. Stiu ca timpul vindeca cele mai adanci rani. De ce baietii sunt asa? De ce mereu cand pun suflet, eu sunt cea ranita?
            


    

vineri, 22 aprilie 2011

Jurnal- cap 3

        Fusese foarte amuzant la masa, dar ma simteam intimidata, persoana care imi facea inima sa accelereze era langa mine, acuma il puteam analiza mai de aproape, dar imi era teama sa nu spuna"de ce te holbezi la mine asa?". Ar fi fost penibil.
       - Deci esti la acelasi liceu ca si Teo, nu? ma intreba Ala, cu o vadita curiozitate.
       -Da.
      " Am spus doar un simplu "da" de ce nu am adaugat ceva, de exemplu: am trecut a 11-a, sunt la bio-chimie, vreau sa dau la Medicina, am luat premiul I, cu media 9,80, sunt cam tocilara, cu toate ca nu ma comporta ca una sau sa arat ca una...""
      -Eu o vedeam in fiecare pauza, spuse zambind Teo.
    M-am uitat uimita la el.
      -Nu este nevoie sa te uiti asa la mine, te-am observat pentru ca esti diferita de celelalte fete, de exemplu, adauga el, tu ai mereu la geanta o gramada de jucarele mici de plus, si plus ca felul tau de a te imbraca este original.
      -Ah, deci acuma inteleg de ce lumea se uita uneori la mine ca la felul 14, am spus eu ironica.
     I-a bufnit pe amandoi rasul.
  Dupa masa, am stat si ne-am  uitat la tot felul de filme, de la cele de groaza pana la cele romantice. "Filmele de groaza sunt preferatele mele,dar cele romantice mi se par plictisitoare, deoarece nu inteleg cum poti iubi pe cineva, sa te sacrifici pentru el, uneori chiar sa renunti la propria viata, iar in schimb sa nu primesti nici macar o ora de iubire. Mereu am fost incapabila de a  intelege iubirea. Oare ce inseamna sa iubesti pe cineva? Eu voi fi in stare sa iubesc pe cineva  si sa fiu capabila capabila de sacrificii mari, numai pentru fericirea persoanei iubite? Ma cunosc foarte bine, si cu siguranta nu voi fi in stare. Mereu mi-a fost teama ca voi avea de suferit din aceasta cauza, sa iubesti...sa te atasezi de o persoana la care nici mort nu vei renunta. Odata suferisem, fusese primul meu prieten, fusese primul meu sarut, eram mica si naiva, nu ca acuma sunt mare, dar fata de mintea unui copil de 13 ani, acuma consider ca m-am maturizat, sau nu (uneori ma comport ca un copil de 9 ani). Dar fusese primul baiat pentru mine, ma atasasem de el foarte mult, nici acuma nu imi pot da seama ce am simtit pentru el, dar ma duruse cand ne despartisem. Intr-un final am fost mintita si tradata. Imi spusese ca ma iubeste, de fapt ma mintise el era cu alta fata. Fusesem doar o jucarie. De atunci mi-am propus sa nu ma mai atasez de iubitii pe care ii voi avea. Asa am facut pana acum, cand l-am intalnit pe el."
        Trecuse de miezul noptii.
     -Trebuie sa plec, este foarte tarziu, am spus in timp ce ma duceam sa ma incalt.
      -Te duce Teo, a spus Ala zambind.
     - Nu este nevoie, ma descurc, plus ca il am si pe Arco, este un bun paznic.
    -Ma indoiesc, spuse Teo, care aparuse din spatele Alei, te duc eu. Este responsabilitatea mea. Si labradorul tau este mai fricos decat o pisica.
    "Stiam deja, din cauza mea este asa, in loc sa-l fac rau el este bun."
       -Este un catel bun,adauga el in timp ce mergeam pe strada, la fel ca si stapana, si afisa acel zambet specific Teo.
      " Imi spune cumva ca sunt buna? oare asta inseamna ca ma place? nu cred, sunt sigura ca a spus asta, crezand ca m-am simtit jignita."
                                            

Jurnal- cap 2

      


 Te-am vazut, in timp ce ma plimbam cu catelul meu, Arco, eram si cu rolele. Erai in cartierul meu, cu toate ca niciodata nu te vazusem, ma blocasem...dupa ce ai trecut pe langa mine, mi-am intors privirea si ma uitam la tine, felul tau de a merge era diferit, ciudat ca sa zic, nu mai vazusem in viata mea pe cineva care sa mearga ca tine, erai haios...In mintea mea erau tot felul de imagini: cum as putea sa intru in vorba cu tine, sau macar sa-ti zambesc, ori sa-ti spun un simplu "buna" sau sa ma prefac ca l-am scapat pe Arco si sa fug dupa el, si poate ca din senin ai dori sa ma ajuti sa-mi prind cainele...nu cred ca se va intampla asa ceva... cred ca am citit prea multe romane de dragoste sau prea multe manga... Am vazut ca te-ai oprit in fata unei vile imense, recunosc ca  si eu stau intr-o casa ceva mai mare, dar cum de nu vazusem acea casa, si totusi eu trec pe acolo aproape in fiecare zi, cand ma duc la cursul de pictura.
       Era prea cald afara, renuntasem sa ma mai uit inapoi, crezand ca vei aparea in orice clipa, asa ca m-am asezat pe bordura fierbinte, si mi-am scos rolele. Nu-mi mai simteam picioarele, catelul meu ma alergase prin tot orasul. Soarele ma facea sa ametesc, si din aceste motive eu prefer zilele innorate sau cele ploioase, nu spun ca urasc caldura, chiar o ador, dar sa nu fiu pe un drum pustiu si soarele sa me bata direct in cap, fara nici un mijloc de a ma putea proteja. Nu era nici macar un copac, ca sa pot sta la umbra lui. Mai aveam ceva de mers pana acasa, si numai cand ma gandeam la cat am de parcurs ma apuca groaza, nu ma mai puteam misca, tot ce doream in acel moment era sa-i sun pe ai mei sa vina sa ma ia din acel loc infernal. Uitasem, parintii mei plecasera cu treburi la tara, acolo avem o mosie, ca sa spun asa. Si Arco doborat din cauza caldurii, si-a pus capul pe picioarele mele, si m-a privit cu niste ochi care spuneau ca vrea sa ajunga cat mai repede acasa. M-am intins pe spate, stiu ca nu trebuia sa fac asta, trebuia sa merg la un loc ferit, nu sa stau ca o ciudata in soare. Incepuse sa ma doara capul, iar mirosul de asfalt incins imi facu greata. Am inchis ochii, sperand ca cineva sa ma vada, si sa ma duca la un loc racoros.
      - Hei, am auzit o voce,dar nu mi-am deschis ochii, soarele era prea puternic.
   Arco a inceput sa latre, si am spus incet:
       - Vreau la umbra....
  Am simtit cum cineva ma ridica si ma cara in brate, era atat de moale, si hainele miroseau a parfum...era parfum barbatesc...oare era el??
       - Alex, vino si ajuta-ma, cainele este bland, du-te si du-l in casa, te rog, se pare ca nici el nu se simte prea bine.
      Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat dupa aceia, pur si simplu ma trezisem intr-un pat strain, o camera straina, intr-un alt loc. Parul meu era ravasit, aveam alte haine pe mine, si erau niste haine de baieti, ma panicasem, oare ce s-a intamplat cu mine... M-am uitat peste tot prin camera, nici urma de hainele mele...unde ma aflu? Dintr-o data, s-a deschis usa, era o fata mai mare decat mine, cu siguranta avea peste 23 de ani, era bruneta si avea pielea alba ca laptele, iar ochii ei erau negri, dar aveau o licarire stranie. Imi zambea, am observat ca in mana tine o tava cu mancare si un pahar de suc.
 " Sunt luata ostatica???"
     -Buna, sper ca te simti mai bine, spusese aceasta in timp ce punea tava pe birou. Eu sunt Alexandra, dar mi se spune Alex ori Ala.
     - Buna... am spus eu timid.
      S-a indreptat spre mine si mi-a pus mana pe frunte.
    - Ce bine ca nu ai febra, stii ne speriasem cand te-am vazut pe strada lesinata.
      "Ne speriasem?? cine este a doua persoana sau celelalte persoane?"
Atunci intra pe usa chiar el. Am ramas stupefiata. Nu-mi venea sa cred era el! Imi zambea.
    -Ma bucur ca esti mai bine, spuse acesta, afisand zambetul lui mortal. Stii nu cred ca era locul si timpul potrivit pentru a face plaja... si incepu sa rada.
     -Teo, spuse Alexandra, du-te si vezi ce face labradorul.
     Dupa ce iesise, Ala zambea strengareste.
     - Cum te numesti?
     - Tara, am spus zambind.
    Ma simteam ciudat de bine, pur si simplu aceste persoane aveau ceva care ii faceau pe cei din jur sa se simta relaxati.
    -Scuze pentru glumele fratelui lui, crede-ma daca ai sta o saptamana aici ai innebuni cu siguranta. Se pare ca tricoul meu ti se potriveste.
     -Tricoul tau??? am spus eu uimita.
     -Da, credeai ca este al lui, spuse ea si aratand cu capul spre usa, acolo unde statuse pentru cateva clipe Teo. Aprobasem din cap, si aceasta incepu sa rada. Chiar esti amuzanta, si foarte diferita. Asa cum mi-a spus Teo.
     Am inmarmurit, el stia de mine??? si cum se face ca nu se uitase la mine nici macar o singura data.
     Ala vazuse ca nu mai spuneam nimica, si intelegand in ce incurcatura intrasem spusese daca vreau sa mananc, impreuna cu ei. Am acceptat, bucuroasa.
     Oare ce se va intampla dupa aceia???

 
  


        

joi, 21 aprilie 2011

Jurnal

           "Au trecut 10 ani de cand nu ne-am mai vazut, de cand nu ti-am mai auzit vocea. Eram amandoi la liceu, pe atunci, eu eram mai mare cu un an decat tine, eram a 11-a si tu a 10-a. Acuma stau in apartamentul meu si citesc jurnalele pe care le-am scris, cand eram adolescenta, cat de mult as vrea sa pot da masina timpului inapoi, cand eram impreuna. Pentru mine, ai fost una din cele mai importante persoane din viata mea,cu toate ca nici acuma nu am apucat sa-ti spun, cat de mult ai insemnat pentru mine, dar totul este prea tarziu. Mi-am dat rezidentiatul recent, iar acuma sunt medic. Am facut ceva ce nu mi-a dorit, dar altii si-au dorit ca eu sa ajung cineva, si cu toate acestea doream ca ei sa fie mandri de mine, doream ca si tu sa fii mandru de mine.
            Pentru mine ai fost prima dragoste, chiar daca erai mai mic decat mine. Si acuma imi aduc aminte, cand am inceput clasa a 10-a , ma uitam la boboci, putin uimita, de felul cum aratau, erau mici si pareau atat de maturi, sau acest lucru incercau sa-l faca,iar eu impreuna cu colegele mele, ca toate fetele,defel, ne uitam ce fel erau imbracati si incepeam sa-i criticam, dar eu mai mult spuneam „da,ai dreptate; ahhh...sincer nu mi se pare cine stie ce...hei de parca noi nu eram asa...”etc...atunci cand ma uitam prin multimea de elevi, te-am zarit pe tine. Oare din cauza parului tau prea lung?? Sincera sa fiu mereu am avut o pasiune pentru baietii care avea parul putin mai lung. Pe mine m-a atras culoarea ochilor tai, erau de un alabastru patrunzator,iar zambetul tau, era foarte dragut,asa mi se parea pe atunci, iar culoarea parului era diferita, nu erai nici blond dar nici saten, undeva la granita dintre blond si inceput de saten. Pe loc inima mea a inceput sa tresalte. Pur si simplu mi-a trezit interesul, ca sa spun asa.
            Nu te-am mai vazut, de atunci,decat foarte rar, prin curtea scolii, cand erai cu baietii, ori ca fumai. Sau stateai de vorba, iar eu treceam fara sa fiu observata. Dar cel mai important pentru mine era ca,eu te vedeam, si ma multumeam cu atata, cu toate ca uneori ma gandeam sa ma duc sa-ti spun ceea ce simt pentru tine, dar ar fi fost rusinos, eu niciodata nu am spus unui baiat ca il plac, pur  si simplu lasam timpul sa treaca, imi era prea rusine ca sa fac asta, plus ca, tu erai mai mic decat mine, si m-as fi simtit foarte penibil. Dar serile cand ma gandeam la tine, ma facea sa tremur, dar nu de frica, si uneori cand te vedeam si tu te uitai la mine ma treceau fiorii prin tot stomacul. Oare acestea sunt primele simptome ale iubirii?
            In cele din urma, i-am spus colegei mele de banca, care pentru bucuria mea, era si cea mai buna prietena, ca te plac, si nu stiu cum sa reactionez, sa-ti spun ceea ce simt sau sa dau totul uitarii? Asa cum fac de obicei. Nu spun ca nu am avut prieten, am avut, dar niciodata nu m-am implicat sentimental, si mereu ajungeam sa ma despart de ei, pentru ca mi se pareau plictisitori. Alessya, mi-a spus sa nu incerc sa-ti psun ca te plac, ca este ciudat ca o fata sa-i spun unui baiat mai mic decat ea ca il place. Asa ma gandisem si eu, dar in adancul meu imi spuneam „si ce-mi pasa, doar nu ma casatoresc cu el!”. Si am lasat timpul sa treaca, incercand sa nu ma mai gandesc la tine, cu toate ca stiam, ca este in zadar.
            S-a terminat si clasa a 10-a si am intrat  in ciclul superior. A venit si vacanta, eram chiar bucuroasa, dar intr-un fel ma intristasem, nu te voi mai putea vedea..."