Jurnal- cap 2

      

 Te-am vazut, in timp ce ma plimbam cu catelul meu, Arco, eram si cu rolele. Erai in cartierul meu, cu toate ca niciodata nu te vazusem, ma blocasem...dupa ce ai trecut pe langa mine, mi-am intors privirea si ma uitam la tine, felul tau de a merge era diferit, ciudat ca sa zic, nu mai vazusem in viata mea pe cineva care sa mearga ca tine, erai haios...In mintea mea erau tot felul de imagini: cum as putea sa intru in vorba cu tine, sau macar sa-ti zambesc, ori sa-ti spun un simplu "buna" sau sa ma prefac ca l-am scapat pe Arco si sa fug dupa el, si poate ca din senin ai dori sa ma ajuti sa-mi prind cainele...nu cred ca se va intampla asa ceva... cred ca am citit prea multe romane de dragoste sau prea multe manga... Am vazut ca te-ai oprit in fata unei vile imense, recunosc ca  si eu stau intr-o casa ceva mai mare, dar cum de nu vazusem acea casa, si totusi eu trec pe acolo aproape in fiecare zi, cand ma duc la cursul de pictura.
       Era prea cald afara, renuntasem sa ma mai uit inapoi, crezand ca vei aparea in orice clipa, asa ca m-am asezat pe bordura fierbinte, si mi-am scos rolele. Nu-mi mai simteam picioarele, catelul meu ma alergase prin tot orasul. Soarele ma facea sa ametesc, si din aceste motive eu prefer zilele innorate sau cele ploioase, nu spun ca urasc caldura, chiar o ador, dar sa nu fiu pe un drum pustiu si soarele sa me bata direct in cap, fara nici un mijloc de a ma putea proteja. Nu era nici macar un copac, ca sa pot sta la umbra lui. Mai aveam ceva de mers pana acasa, si numai cand ma gandeam la cat am de parcurs ma apuca groaza, nu ma mai puteam misca, tot ce doream in acel moment era sa-i sun pe ai mei sa vina sa ma ia din acel loc infernal. Uitasem, parintii mei plecasera cu treburi la tara, acolo avem o mosie, ca sa spun asa. Si Arco doborat din cauza caldurii, si-a pus capul pe picioarele mele, si m-a privit cu niste ochi care spuneau ca vrea sa ajunga cat mai repede acasa. M-am intins pe spate, stiu ca nu trebuia sa fac asta, trebuia sa merg la un loc ferit, nu sa stau ca o ciudata in soare. Incepuse sa ma doara capul, iar mirosul de asfalt incins imi facu greata. Am inchis ochii, sperand ca cineva sa ma vada, si sa ma duca la un loc racoros.
      - Hei, am auzit o voce,dar nu mi-am deschis ochii, soarele era prea puternic.
   Arco a inceput sa latre, si am spus incet:
       - Vreau la umbra....
  Am simtit cum cineva ma ridica si ma cara in brate, era atat de moale, si hainele miroseau a parfum...era parfum barbatesc...oare era el??
       - Alex, vino si ajuta-ma, cainele este bland, du-te si du-l in casa, te rog, se pare ca nici el nu se simte prea bine.
      Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat dupa aceia, pur si simplu ma trezisem intr-un pat strain, o camera straina, intr-un alt loc. Parul meu era ravasit, aveam alte haine pe mine, si erau niste haine de baieti, ma panicasem, oare ce s-a intamplat cu mine... M-am uitat peste tot prin camera, nici urma de hainele mele...unde ma aflu? Dintr-o data, s-a deschis usa, era o fata mai mare decat mine, cu siguranta avea peste 23 de ani, era bruneta si avea pielea alba ca laptele, iar ochii ei erau negri, dar aveau o licarire stranie. Imi zambea, am observat ca in mana tine o tava cu mancare si un pahar de suc.
 " Sunt luata ostatica???"
     -Buna, sper ca te simti mai bine, spusese aceasta in timp ce punea tava pe birou. Eu sunt Alexandra, dar mi se spune Alex ori Ala.
     - Buna... am spus eu timid.
      S-a indreptat spre mine si mi-a pus mana pe frunte.
    - Ce bine ca nu ai febra, stii ne speriasem cand te-am vazut pe strada lesinata.
      "Ne speriasem?? cine este a doua persoana sau celelalte persoane?"
Atunci intra pe usa chiar el. Am ramas stupefiata. Nu-mi venea sa cred era el! Imi zambea.
    -Ma bucur ca esti mai bine, spuse acesta, afisand zambetul lui mortal. Stii nu cred ca era locul si timpul potrivit pentru a face plaja... si incepu sa rada.
     -Teo, spuse Alexandra, du-te si vezi ce face labradorul.
     Dupa ce iesise, Ala zambea strengareste.
     - Cum te numesti?
     - Tara, am spus zambind.
    Ma simteam ciudat de bine, pur si simplu aceste persoane aveau ceva care ii faceau pe cei din jur sa se simta relaxati.
    -Scuze pentru glumele fratelui lui, crede-ma daca ai sta o saptamana aici ai innebuni cu siguranta. Se pare ca tricoul meu ti se potriveste.
     -Tricoul tau??? am spus eu uimita.
     -Da, credeai ca este al lui, spuse ea si aratand cu capul spre usa, acolo unde statuse pentru cateva clipe Teo. Aprobasem din cap, si aceasta incepu sa rada. Chiar esti amuzanta, si foarte diferita. Asa cum mi-a spus Teo.
     Am inmarmurit, el stia de mine??? si cum se face ca nu se uitase la mine nici macar o singura data.
     Ala vazuse ca nu mai spuneam nimica, si intelegand in ce incurcatura intrasem spusese daca vreau sa mananc, impreuna cu ei. Am acceptat, bucuroasa.
     Oare ce se va intampla dupa aceia???