you must write, time is precious

you must write, time is precious

marți, 31 mai 2011

Jurnal- cap 25

      Am luat bacul cu 9,50... ma simt atat de relaxata, am scapat de ceva care ma chinuise un an intreg. Acum, ma gandesc ce as vrea sa fac cu viata mea, inca ma mai gandesc la Teo, inca il mai iubesc, dar nu ii voi mai da inca o sansa, am si eu mandria mea....Am fost anuntata de parintii mei ca imi voi petrece vacanta in Dobrogea, mai exact, la rudele din partea mamei, care locuiesc in Tulcea. Niciodata nu am fost acolo, stiu ca am bunici, matusi, unchi, veri, pe care eu nu i-am vazut niciodata, si nici nu am avut vreun contact cu ei, nici mess, nici scrisori....Azi este sambata, luni voi pleca, sunt fericita, am ocazia sa schimb mediul, sa cunosc alti oameni, alte mentalitati, si ma bucur ca eu nu am nici un accent, exact ca cei din Dobrogea....
        Duminica
    Ma plictisesc, nu am luat legatura cu nimeni, vreau sa plec fara sa stie prietenii mei, nici macar Alessya, vreau sa las o urma de mister... Dar tot ma simt singura, vreau sa fii langa mine, chiar te vreau, te voi ierta, indiferent de pacat...tot ce-ti cer este sa fii langa mine, nu-ti cer sa ma saruti nonstop, sa ma tii mereu de mana, sa-mi faci de fiecare data cadouri, nu-ti cer mult, doar sa fii langa mine, macar o imbratisare, ca moralul meu sa nu mai fie la pamant, sa simt...macar sa simt...macar sa ma minti, spunandu-mi ca ma iubesti, macar sa simt ca sunt iubita...Nu cred ca voi afla ce inseamna dragostea, credeam ca stiam, ca o descoperisem, dar ma inselasem, ceea ce simteam pentru tine, nici macar nu o pot exprima prin cuvinte, dar am fost capabila sa-ti spun te iubesc, si ma simteam mandra cand iti spuneam asta, crezand ca deja am descoperit ceea ce multi nu au facut...Vreau sa vii in acest moment sa-mi spui cat de mult iti pare rau, si ca m-ai iubit, indiferent de circumstante...dar stiu ca nu se va intampla...stiu..pentru ca te cunosc...stiu ca esti indiferent, mai ales cand vine vorba de mine, si ma doare numai cand ma gandesc la acest lucru...pentru ca am fost atata timp cu un farsor, cu un tip care juca mereu teatru...un bun actor, care nu si-a deschis niciodata sufletul cu adevarat asa cum am facut eu cu tine, ti-am dat tot ce am avut...si nu-ti cer mult in schimb....doar o ora de iubire... atata tot...
     Mi-am facut bagajele, si am dat peste cutia de la tine, in forma de inima unde imi pot pune toate bratarile, cerceii, si alte mici nebunii... Mi-au curs lacrimile, fara sa-mi dau seama...
Este seara, am stat toata ziua in fata peretelui cu pensula in mana pictand, imi place sa fac acest lucru cand sunt condusa de sentimente... M-am incaltat repede, mi-am pus tenisii prafuiti, ma rog, nu sunt prafuiti, dar sunt putin cam vechi...deci tot prafuiti raman, mi-am pus castile in urechi, si am plecat sa ma plimb putin, vroiam sa-mi mai vad liceul, macar pentru ultima oara, vroiam sa-mi aduc aminte cum m-am simtit cand am venit pentru prima oara, vreau sa simt din nou acest lucru...
       Mergeam incet, si ma uitam absent in jurul meu, mintea mea fiind ocupata cu vechi amintiri, si auzul cu melodia mea preferata. Nu mi-am dat seama ca deja am ajuns pe strada lui Teo, si in fata portii lui era el, si cu prietena lui, din cate se pare se cearta..."Nu te uita" imi spunea, nu vreau sa atrag atentia...dar fix asta am si facut, amandoi au intors capetele spre mine, iar eu nu m-am putut abtine si i-am privit in ochi, prima data pe ea, avea ochii rosii, iar dupa aceea pe el, citeam o tristete adanca, si suferea...intr-un fel ma simteam foarte bucuroasa ca macar si el sufera, dar poate nu din cauza mea, dar macar sa sufere, sa vada si el cum este, ai senzatia ca o sa-ti cada cerul in cap, nu-ti mai pasa de nimic si de nimeni, vrei sa dai cu piciorul la toate lucrurile pentru care ai muncit, spunand pru si simplu "nu-mi pasa" , si tot ce vrei este sa fii singur, sa stai departe, in gandurile tale, singur, si sa analizezi orice miscare pe care ai facut-o in trecut, gandindu-te daca este bine sau nu... Am trecut mai departe,mai aveam ceva de mers pana la scoala. Totul era pustiu pentru mine, chiar daca erau inca oameni pe strada...Ma simteam intr-un pustiu imens, si nu puteam cere ajutor, nici daca as fi tipat cat m-ar fi tinut plamanii.....
  Am ajuns, cat de enorma mi se pare acum cladirea, exact asa cum mi s-a parut si in trecut, imi vine sa plang, dar nu mai pot, lacrimile mele au secat, cu mult timp in urma, nu mai pot plange, nici macar o lacrima, mi-am promis ca nu voi mai plange, este injositor, dau dovada de slabiciune.
   - O sa pleci...spuse o voce din spatele meu.
 M-am intors, eram rece, era Teo, trebuia sa ma comport rece, stiu ca merita, stiu ca nu ma merita.
   -Da, am spus sec.
   - Ne vom mai vedea?
  -De ce ti-ar pasa?
  - Imi pasa, mi se pare normal sa-mi pese...pentru ca de abea acuma am realizat cat de mult te-ai sacrificat pentru mine, si cat de mult ai tinut la mine, iar eu nu am apreciat asta...
  -Prea tarziu, am spus incet, dar ma bucur ca ti-a dat seama... nu ne vom mai vedea, ca sa-ti raspund si la intrebare, maine plec la Tulcea, la niste rude, stau toata vara, ma voi intoarce in septembrie ca sa-mi iau lucrurile, sa fac putina pregatire, si voi pleca la Iasi, acolo fac medicina...
   - Tara, spuse el incet si se apropie de mine, simteam cum ma cuprind fiorii.
  Ma luase in brate, si isi cufunda fata in parul meu.
 - Mirosul tau este de nedescris...spuse el incet la ureche, eu am stat ca o piatra. Daca il acceptam acuma, se va comporta din nou ca inainte, cred...
 M-am desprins de el.
  -Trebuie sa plec, este tarziu, am spus, si maine ma trezesc foarte de dimineata.... Ne mai vedem...

miercuri, 25 mai 2011

Jurnal- cap 24

   Am oprit masina in fata casei lui. I-am spus sa coboare, l-am privit in ochi cand i-am spus aceste vorbe, ma durea atat de tare ca il goneam, fiinta din mine tipa sa nu-l gonesc sa-l tin cat mai mult posibil, pentru ca ma face sa simt ca traiesc...el este oxigenul pentu mine.
    - Nu vreau sa fiu complicele tau in aceasta situatie, care nici macar nu ma priveste, plus ca nu am nimic de castigat...sau de pierdut...cel mai bine...Teo... mi s-a pus un nod in gat cand i-am pronuntat numele... Mai bine ati discuta cu parintii despre asta...si ai tai si ai fetei, eu nu vreau sa-i ranesc...ma refer la parinti, putin imi pasa de cei din jurul meu. Dar parintii tai sunt oameni cumsecade, si foarte generosi. Mi s-ar frange sufletul daca i-as dezamagi si in cele din urma m-ar ura...
   I- am scris pe o foaie adresa mea si numarul meu de telefon.
  - Cauta-ma cand se rezolva treaba, pana nu va fi prea tarziu.
Am plecat, nu m-am uitat in urma, pentru ca m-ar fi bufnit plansul, dar simteam cum ochii mei incep sa ma usture...M-am intors acasa...
  Totul era atat de pustiu... dar era locul meu, eu l-am creat..de ce este asa de liniste...o liniste ca de mormant...?
M-am dus si am deschis robinetul de la cada.... Simteam nevoia sa ma intind in apa fierbinte si sa ma las controlata de propriile ganduri si sentimente...De ce nu pot fi iubita asa cum doresc eu...
     " Dupa incidentul cu Dragos, ma simteam cel mia stupid, si pentru ca lipsisem de la scoala...dar ce-mi pasa in acest moment... Imi doresc sa am probleme cu inima.. sa stiu ca daca am emotii, as putea sa mor, daca ar bate prea tare...as vrea sa se opreasca...Nu mai suport...Nu am fost o saptamana la scoala, ma simteam atat de rau incat gandul ca voi avea sa cobor din pat ma inspaimanta.
     Duminica seara, venise Teo, mama il chemase, stiam ca venise de la multe ori, dar nu vroiam sa-l primesc in camera, si ii spuneam sa plece. Dar nu pleca, statea ore intregi la usa...asteptandu-ma. Sunt o nemernica...
   Intrase in camera, fara sa-mi dau seama, stateam si priveam cerul, care inca nu se intunecase, era atat de frumos, incat mirosul de vara, ma facea sa zambesc si sa ma simt fericita, gandindu-ma ca nu se stie cand voi pierde aceste lucruri, si vreau sa profit de ele in aceste moment. Nu l-am simtit cand intrase, venise incet, eu fiind pierdut in ganduri, i-am simtit doar atingerea, era atat de cald, ma simteam atat de bine, si peste cateva clipe am realizat ca era el, deci nu ma parasise... Incepusem sa plang, si mi-am cerut iertare pentru comportamentul meu, intr-un fel m-a inteles, dar a spus ca si el se simteam ciudat, si mi-a explicat ca si el simtea ca mine, ca nu vroia sa ma vada, vroia sa experimteze si alte fete, si mi-a spus ca m-am inselat... Ma inselase in ziua cand noi facusem un an si 3 luni... Am ramas uimita... Acea zi era speciala...de ce a trebuit sa faca una ca asta..nu putea in alta zi...acum imi aduc bine aminte....
  Il sunasem daca ar fi vrut sa iesim, acum 2 saptamani..si mi-a spus ca nu are chef sa iasa, si el de fapt era cu altcineva..la o petrecere...
   -Vreau sa vorbim despre noi...am spus el incet,... strangandu-ma si mai tare.... Mi-am dat seama ce vroia sa spuna...
 -Vreau sa ne despartim, a spus el...
Nu am plans, nu puteam, pe moment eram prea socata.
  -Nu te merit, a continuat el, stiu ca a fost o prostie sa fim din nou impreuna, regret tot ce am facut pana acuma, plus ca este si diferenta se varsta...Iarta-ma,...asta este tot ce vreau sa-ti spun... Te iubesc ...Adio..
 si ma saruta pe buze, de parca si-ar fi luat adio pentru totdeauna de la un mort....


M-am dus la baie, pieptul ma durea...inima mea..tipa de durere...vroiam sa mor in acel moment... Atunci m-am dus in gradina si m-am asezat pe iarba..privind ultimele raze de soare, cate sunt devorate de norii intunecati...Am inceput sa plang....incet incet...nu tipam, asa cum simteam nevoia, plangeam plangeam... si imi aduceam aminte...
 La scoala m-am comportat normal, prea normal, eram eu...cea care nu simtea nimica, sufletul meu era zdrobit, il vedeam prin pauze, dar nu ne salutam, el nu ma saluta, ma simteam atat de stupid, cum a putut uita tot ce s-a intamplat intre noi, iar atunci am vazut ca el era cu alta fata, o colega de clasa, dupa tot ce s-a intamplat intre noi, el m-a schimbat cu aia???
 Alessya stia tot, si din unele motive si ea incepuse sa se certe cu prietenul ei.... Si marti, am aflat de la ea ca s-au despartit...Venise la mine, ca sa facem impreuna proiectul la chimie, am inceput sa radem, dupa care, am inceput sa plangem...Chiar ii iubeam pe acei baieti, ei fiind primele si adevaratele noastre iubiri.
   Vineri, se incheie anul scolar, pentru cei de clasa a XII-a...

vineri, 20 mai 2011

Jurnal- cap 23

   " Imi vine sa plang, nici nu stiu din ce motiv... ma simt atat de parasita, iar atunci cand incerc sa-l sun ceva imi spune sa ma opresc... el nu ma suna, eu am fost mereu cea care l-a sunat, cea care l-a cautat, vreau macar sa imi dea un simplu mesaj, sa stiu ca ii pasa de mine si nu m-a uitat.
       Voi lua vacanta ceva mai devreme, si voi avea o pregatire continua pentru bac. Nu o sa ne mai putem vedea, o sa-mi lipseasca acele zile cand stateam impreuna in curtea scolii, acei colegi, acele clase, nu vreau sa plec, vreau sa raman la aceasta varsta...Nu vreau sa devin adult...Chiar nu vreau...
    Cat de mult las de la mine, el de ce nu poate face asa?
   Dimineata cand m-am trezit, nu aveam nici un chef sa merg la scoala, vroiam sa stau toata ziua in camera mea...acolo singura, uitata de lume, si in adancul sufletului meu vreau sa vina cineva sa-mi spuna: "hai afara! de ce stai aici? Hai macar sa stam impreuna". Nici Alessya nu mai are timp sa treaca pe la mine...nu mai am timp nici macar de mine, am slabit ingrozitor, nu mai  nici orele de somn...putin imi pasa in acest moment de mine.
Afara incepe sa ploua, nu vreau sa ies deloc din casa, imi este sila de tot ce este in jurul meu, nu vreau sa fiu vazut de lume si nici eu pe ei, nu mai am acea buna dispozitie, acel sentiment care ma facea sa zambesc chiar si necunoscutilor, acel fel de a fi al meu, acea eu care si din privire ii subestimam pe cei din jur. In acest moment sunt doar o epava.. Oare ce sunt eu pentru tine, Teo? Ma simt atat de ciudat, am senzatia ca tu doar te-ai folosit de mine, am inceput din nou sa plang. Mama m-a vazut in ce stare eram si a sunat la scoala sa spuna ca nu pot veni din motive medicale. Tata nu era acasa, asa ca ea a fost dadaca mea. I-am spus aproximativ tot ce avea pe suflet, excluzand capitolul "Teo".
         Chiar daca ar fi sa ne despartim, eu nu te voi uita, no matter what...i'll be there for you....
Din cauza ca nimeni nu stia ce s-a intamplat cu mine, dintre colegi, au incercat sa ma sune, inclusiv Alessya, dar nu si Teo. Nu le-am rapuns, vroiam sa fiu eu singura...tot ce doream era ca el sa ma sune....
 De fiecare data cand ma uit la telefon imi bate inima cu putere, asteptand ca telefonul sa vibreze, si sa vad ca am primit un mesaj, sau sa am un apel de la el...

joi, 19 mai 2011

Jurnal- cap 22

   M-am trezit, adormisem din nou pe carti, nu-mi vine sa cred, asa faceam si cand eram adolescenta... M-am ridicat, cu toti muschii amortiti, m-am intins putin, am facut cateva exercitii, si m-am dus sa-mi pregatesc micul dejun. In timp ce mancam stateam si ma gandeam la acel baiat care ma desenase, Dragos, nu mai auzisem nimic de el, de cand de la fuga mea, si lesinul meu, cand m-am trezit tot in acelasi loc, fiind strada pustie, imi vine sa rad cand ma gandesc ca ma verificasem daca nu mi se furase ceva, totul era in perfecta stare. El renuntase la desen, si mereu ma mustrase constiinta pe atunci ca eu eram cea de vina, dar mai tarziu aflasem ca el se mutase din oras, in Ungaria, parintii lui munceau acolo. Trist, si prin acest lucru mi-am mai pierdut inca un prieten.
  Teo nu aflase despre acel mic incident, mi se paruse demn de dispret ceea ce facusem, si imi era si foarte rusine sa-i spun, dar cu toate ca mi-as fi dorit, stiam ca puteam vorbi orice cu el, dar aveam senzatia ca dezvaluiam prea multe despre mine, ca lasam garda jos, imi era teama ca ar fi descoperit cine eram eu cu adevarat..o fiinta singuratica, o fiinta care cauata sa fie iubita, dar asa cum vroia ea, si daca era singura de prea mult timp ea venea sa caute alinare, indiferent unde... Asa sunt eu, si acuma inca, dar am ajuns la maturitate, si inca incerc sa caut alinare, dar stiu ca nu o voi gasi, decat in bratele lui Teo, deoarece el este prima mea iubire.
   M-am imbracat si am plecat la spital, iubeamacel loc, fiind singurul unde gandurile mele nu ma puteau acapara, mereu aveam ceva de facut, si acest lucru imi placea, vroiam sa ma extenuez la maxim, nu-mi pasa ce avea sa se intample mai apoi cu mine..
   13 august
  Azi, sufletul imi este distrus, o femeie de 23 de ani, a nascut un copil mort, era prima ei sarcina, si nu mai poate face acuma altii, imi era mila de ea, intelegandu-i suferinta, chiar daca nu am copii, pur si simplu inteleg durerea celorlalti. Inca nu-mi pot scoate din minte acele imagini ci pruncul mort si plin de sange din mainile mele acoperite cu manusi de plastic. Si durerea femeii, care dorea sa fi murit ea in locul copilului, ce inseamna sa te sacrifici pentru icneva din sangele tau, as vrea sa vad si eu cum este sa ai acest instinct matern, as vrea sa am si eu pentru icneva sa ma sacrific, sa ii daruiesc toarta iubirea mea, sa fiu eu cea care-l protejeaza, vreau sa am ceva al meu...
   15 august
 Este ziua lui Teo, nu am putut uita aceasta data, nici daca mi-as fi pierdut partial memoria, telefonul meu suna, era tata.
   - Tara, ai terminat munca?
   -Da, s-a intamplat ceva?
   - Vino acasa, mama ta nu se simte prea bine, vino repede...
Telefonul s-a inchis, am simtit un nod in gat.  M-am imbracat repede, am luat cheile si am plecat.
 Am ajuns acasa, in maxim o ora. Cand am intrat in curte, era o petrecere. Am ramas stupefiata. Erau toate neamurile mele acolo, si Teo cu familia lui.
   M-am uitat in ochii lui pentru o clipa. Inima mea incepea sa tresalte, dar am vazut langa el o alta femeie, aceasta venise si-l luase de mana.
  -Buna, spuse Teo, ma bucur ca ai venit. Ti-o prezint pe Ioana, viitoarea mea logodnica.
 Imi venea sa mor pe loc, in primul rand fusesem mintita de propriul meu tata, in al doilea rand fiinta pe care am iubit-o si pe care inca o mai iubesc apartine altcuiva, si in al treilea rand ma simteam ca o straina printre acei oameni care imi sunt total cunoscuti, pentru prima oara doream sa plec departe...si sa uit de tot.
   I-am felicitat, cu un zembet rece, si cu aroganta am trecut printre ceilalti, ma enervau, de ce ii interesa atat ceea ce fac eu, munca mea, viata mea personala.
    - Draga, dar tu ti-ai gasit si tu pe cineva, ca esti inca tanar, doar nu vrei sa ajungi fata batrana.
   S-a facut liniste dintr-o data.
    -Matusa, meseria mea este mai importanta decat sa-mi fac un iubit, este prea mult stres, plus ca daca este sa se intample asa ceva, sunt sigura ca dumneavoastra veti fi pe faza, fiind o femeie batrana si barfitoare.
I-am intors spatele. I-am spus tatei ca plec.
    - Dar mai stai, nici bine nu ai venit si acuma pleci?
    -Nu am timp de pierdut, am spus rece, te iubesc papa...
   -Nici macar nu i-ai spus "la multi ani" lui Teo, spuse mama...
  - I-am spus sa fie fericit cu noua lui achizitie, este si un fel de la multi ani.
   I-am pupat pe amandoi, si am plecat.
  Am simtit cum ma pironea cu privirea, dar ce-mi pasa, sufletul meu era distrus... Il vreau inapoi.
 Am ajuns in masina si m-a bufnit plansul,era si de imaginat, era destul de "mare"si trebuia in final sa-si gaseasca pe altcineva, nu sa fie visator ca si mine... o dragoste imposibila....
  - De ce ai plecat?
  - Nu ai face mai bine sa te duci la iubita ta? i-am spus eu rece, stergandu-mi repede lacrimile.
  S-a suit in masina, langa mine.
  -Hai la tine acasa, mi-a spus el suav.
  -Stii ca ceea ce faci va avea urmari grave.
   - Casatoria a fost ideea parintilor mei, si ai Ioanei, nu ne iubim, ea etse cu altcineva, si eu cu altcineva, totul este doare de fatada, le facem pe plac parintilor nostri. Ce stupid, nu? Ma luase de mana, si ma sarutase pe obraz, dupa care a incercat pe gura, dar l-am oprit, nu ca nu as fi vrut, dar nu vroiam sa fim vazuti.
   -Hai mai bine la mine.
 Si am pornit masina.

marți, 17 mai 2011

Jurnal- cap 21

  "Nu stiam ce sa mai zic, el era in fata mea, imi atingea obrazul, incet si tandru, mintea mea imi spunea "respinge-l, ai prieten, cum poti sa-i faci una ca asta lui Teo?" Dar trupul meu spunea altceva, il doream pe cel din fata mea,  la atingerea lui inima mea tresalta. Aceasta reactie am avut-o cand l-am cunoscut pentru prima data pe Teo, dar de ce se intampla acest lucru cand este Dragos. Ce-mi pasa care va fi urmatorul lucru pe care-l va face, stiu un singur lucru, Teo niciodata nu a fost gelos, uneori se comporta cu mine de parca nu-i pasa, ceva il facea sa fie sigur, ca eu voi fi mereu langa el, ca-l voi urma ca o oarba, ehh... uite ca aici se inseala amarnic. Se apleca spre mine, si imi cuprinse fata in mainile sale calde, ma saruta... Era ciudat, felul lui de a saruta, dintr-o data m-am simtit ca cea mai josnica fiinta de pe lume, acel loc care era atins numai de Teo, cel pe care il iubeam cu toata fiinta mea, era acum patat.... Nu am mai stat la curs, am plecat amandoi tinandu-ne de mana, ma durea ca facea asta, dar vroiam sa-l vad pe Teo gelos, sa vad ca-i pasa de mine, eu mereu am fost geloasa, si ii spuneam asta, iar el statea si ma privea calm, fara nici un stres... Ahhh...imi aduc aminte cand i-am spus" o data si o data tot o sa te insel, sa te vad macar pentru prima data gelos."cu m-a crezut, normal, stia ca nu voi face asta... strada era aglomerata, iar Dragos, ma tinea si mai strans de mana...
  Trebuia sa plec, aveam senzatia ca toata lumea se uita la mine, si ma acuzau pentru ceea ce am facut si inca faceam.... si totusi ei nu stiau nimic despre acest lucru.... M-am desprins de el si am fugit..imi venea sa plang...
 si tot fugeam...simteam cum respiratia mea se opreste..am simtit o durere im piept...dupa care..nu am mai simtit nimica....totul se intunecase...

duminică, 15 mai 2011

Jurnal- cap 20

       "Prin jurnal, gasisem un portret, facut de un coleg de la cursul de desen
, stiam ca acel baiat ma place, is imi parea rau ca nu puteam sa-i rapsund la sentimente, era foarte dragut, si se comporta frumos cu mine, dar i-am spus ca nu pot sa-l privesc ca pe un viitor iubit, deoarece am unul, si el pentru mine este doar un simplu prieten.
   De la calatoria facuta la tara, Teo se purta mai frumos cu mine, din cate am observat, el credea ca m-am plictisit din nou, dar nu este adevarat, doar ca..este greu de explicat in cuvinte, marea mea problema, nu am mai facut dragoste, nu ne-am mai sarutat, mergeam pe strada ca doi amici, nu ne mai tineam de mana.
   Venise in acea marti la mine acasa, spunea ca se plictisea acasa, si dorea sa facem temele impreuna, am acceptat. Parintii mei nu erau acasa, eram obisnuita sa fiu singura. Dupa teme, care pentru prima data, nu s-au sfarsit brusc, urmata apoi de sarutari si imbratisari, el a plecat. Fara sa ma sarute...
    Stateam in pragul usii si il priveam cum inchide poarta, si raman singura, din nou... Nu m-am dus dupa el, inima mea dorea sa alerge dupa el, sa-l aduca inapoi, si fie mereu langa mine, dar ratiunea mea, spunea,NU, "nu este singurul baiat, ai si tu demnitate, de fiecare data tu te-ai intors dupa el, tu alergai sa-l aduci inapoi...de data asta poate sa vina el, daca te iubeste asa cum spune.."
 M-am dus sa ma imbrac si am plecat la cursul de desen. Chiar doream sa-l vad pe Dragos, doream sa-l fac gelos pe Teo, chiar daca el nu m-ar fi vazut, dar in mintea mea era chipul lui, vazndu-ma cu Dragos, tinandu-ne de mana, sau stand amandoi pe banca vorbind inflacarat, de parca am fi fost un cuplu...
Am ajuns, nu eram nimeni in sala, dar pe banca lui Dragos, era un bloc gros, din curiozitate l-am deschis, stiam ca era foarte bun la desen, si facea asta din placere, el, ca si mine, desena atunci cand simtea. Se lasa controlat de sentimente, creand arta. Am ramas uimita, avea schite cu mine, cu ipostazele mele, privita din toate partile, m-am speriat, de parca era un fel de obsedat, dar dupa c emi-a disparut aceasta senzatie, am inceput sa ma amuz, se pare ca cineva chiar ma iubea, si a fost in stare sa-mi spuna acest lucru, stiind ca-l voi respinge, si ma pastra ca pe o amintire, o iubire neimplinita... Am inceput sa rasfoiesc desenele...
Stiu acest desen, dar nu credeam ca el a fost cel care l-a facut. Era la o expozitie, in aceasta institutie, pentru a arata care este cel mai bun la desen. Iar eu fusesem fara sa vreau modelul.
 
Toate erau neterminate. Am auzit usa deschizandu-se in spatele meu. M-am intors repede. Era Dragos...
 iar in mana mea era un desen in care eram eu si el...

Jurnal- cap 19

   " Cat de frumoasa poate fi singuratatea, dar si iubirea, de ce nu poate fi un echilibru intre ele? Mereu mi-am pus aceasta intrebare pe langa alte mii de intrebari, care mereu sunt fara raspuns, oare marii intelectuali isi puneau asemenea intrebari? Si totusi, de ce se termina, uneori asa de brusc, alteori din cauza plictiselii?

  De ce iubim? Si daca nu iubim dorim sa descoperim cum este sa iubesti. Eu mereu am incercat sa vad cum este sa iubesti, multi spun ca nu poti sa mananci , ai fluturi in stomac cand vezi persoana pe care o placi sau cand te gandesti la ea, esti mereu visator, si vulnerabil in preajma ei. Mie nu mi s-a intampla asa, adica, la inceput cand nu stiam nimica despre Teo, da simteam acei fluturi in stomac, si mereu eram fermecata de el, era o enigma pentru mine, doream sa aflu cum il cheama, sa stiu tot despre el, dar cand l-am cunoscut, tot farmecul a disparut, mai bine, nu eram impreuna, si el ar fi ramas idealul meu in iubire, sau ceva de genul acesta, ar fi fost o iubire neimplinita, o iubire, cum multe fete din trecut visau, si chiar daca nu erau iubite de cei pe care ele ii iubeau, tot ei ramaneau in sufletul lor pentru totdeauna, si chiar in cazul in care s-ar fi casatorit cu alti barbati, tot acei luciferi ai iubirii ramaneau in sufletul lor, bantuindu-l facandu-l sa tresara, la cea mai mica privire. Si asa femeile ajung sa aiba amanti, chiar pe cei pe care ii iubesc, sau nu. Femeia mereu va fi o enigma pentru barbat, chiar daca ei spun " te cunosc foarte bine, si stiu cum reactionezi" de fapt ei nu au habar cum poate fi o femeie, este invers procesul, ei spun " tu nu ma cunosti absolut deloc" dar noi stim cum sunteti voi, chiar daca nu vreti sa recunoasteti, poate la inceput nu, dar cu timpul ajungem sa va stim mai bine decat va stiti voi insiva, ce trist, nu? Femeile, doresc ca persoana iubita, sa le cunoasca, dar cand vine momentul sa le afle toate secretele, ele bat in retragere, de teama ca secretele lor vor fi aflate, dorind sa raman mereu enigme pentru barbati, este doar un impuls de a arata cum esti cu adevarat.
   Mai am o luna pana la bac, voi primi vacanta mai devreme, si nu voi mai veni la liceul care cand am intrat prima data, mi s-a parut atat de imens, si nestiind ce soarta ma asteapta, doream sa experimentez, sa vad, daca voi fi in stare sa fac fata. Am intrat la acel liceu, cu un suflet de ghiata, si acuma recunosc, ca am unele momente, cand sunt rece, foarte rece, nimic nu-mi poate face inima sa tresara, nici macar iubirea pe care o simt pentru Teo. O iubire pura, pot sa spun, m-as sacrifica pentru el, dar pana la un anumit punct, nu mi-as da viata pentru el, si acest lucru nu poate fi numit o iubire adevarata, una pura, asa ca Romeo si Julieta, sau ucis pentru a fi impreuna si in lumea de apoi, fiindu-le teama sa nu ramana singuri, unul mort si unul viu, durerea ar fi fost prea mare, ii inteleg iar in acelasi timp nu, le inteleg frica de singuratate si de pierderea persoanei iubite, dar nu inteleg sacrificiul pe care l-au putut face, este unul enorm, sa mori, sa renunti la tot, pentru o singura persoana. La fel si Luceafarul, dorea sa renunte la nemurire, pentru a fi cu o fata muritoare, pentru o noapte de iubire, pentru un lucru atat de nesemnificativ simtit de persoanele care iubesc, lor li se pare asa de banal, dar pentru cineva care nu a simtit iubirea, cum poate fi? Un teritoriu neexplorat, o lume diferita, o lume paralela, ceva iesit din comun si care devine comun, si totusi iubirea difera de la persoana la persoane, si in unele cauze ea are aceleasi simptome...

  M-am plictisit acasa, i-am spus tatei ca vreau sa merg la mosie, era weekend, asa ca vroiam sa fiu eu, singura in natura si in mintea mea. Am ajuns, am inspirat aerul proaspat, si m-am dus cu Iana, calul meu, sa ma plimb pe meleaguri, iubeam acest cal, il primise de ziua mea, la 10 ani, era si ea manz, un copil intr-o lume plina de primejdii ca si mine, am stat sub ciresii infloriti, si priveam cerul, bucurandu-ma si de caldura care imi incalzea pielea, cand batea vantul, era unul cald, petalele florilor de cires, zburau, in toate directii, fara sa aiba o destinatie anume, vroiam sa fiu si eu ca ele, sa zbor, fara sa stiu unde ma duce drumul, sa experimentez tot...
  M-am uitat la telefon si aveam 5 apeluri pierdute de la Teo, si 2 mesaje: "unde esti? de ce nu-mi raspunzi? se presupunea ca azi vom petrece timpul impreuna...esti suparata pe mine?"; "De ce nu mi-ai spus ca esti la mosie, mama ta mi-a spus ca ai plecat fara ai vreun motiv anume, inteleg ca vrei sa fii singura, mai ales ca esti stresata din cauza bacului, dar as vreau sa fiu cu tine...ma simt ca un prost care alearga fara nici un rost..."
 "Iarta-ma Teo, dar simteam nevoia sa fiu singura, daca as fost prin preajma ta,  m-as fi comportat foarte urat, si nu vroiam una ca asta, nu doream sa te ranesc...imi pare rau, ca nu te-am anuntat ca voi pleca, nu planificasem nimica..."
   "Ma bucur ca macar imi rapsunzi la mesaje, dar de ce ai dorit chiar atat de mult sa pleci? stiu ca suna prosteste, dar i want to be by your side, forever...."
  " Nu pot sa-ti explic de ce am plecat asa de brusc, nu pot sa-mi explic de ce ma simt asa de ciudat....papa..."
  Am plecat sa ma scald, apa era putin rece, dar placuta, eram eu intr-un loc nestiut...Am inceput sa plang  fara motiv, lacrimile mele erau fierbinti, pe pielea mea rece, dar nu scoteam nici un suspin, asa cum fac de obicei, erau niste lacrimi moarte, asa cum era si sufletul meu in acel moment...."

miercuri, 11 mai 2011

Jurnal- cap 18

  ....A fost doar un vis, si unul foarte ciudat si prostesc,totodata. Deci subconstientul meu lucreaza bine, sau mai bine zis, stie mai bine ce imi doresc decat constientul meu.
  " De abea am terminat si primul semestru, simt ca nu mai pot, imi vine sa tip in gura mare ca fac ceva pe ea de scoala, si sa ma lase dracului cu totii in pace, de ce nu pot sa fac ceea ce-mi place?mereu trebuie sa-i ascult pe parinti, si pe cei care spun "tinem la tine pentru ca suntem rude" nemernici materialisti. Iar parintii mei, care ar trebuie sa fie alaturi de mine si sa-mi spuna " indeplineste-ti visul, noi te sustinem, indiferent ce alegi sa devii in viata." Minunat, imi doresc sa devin medic, pentru ai mei mi-au implatat aceasta idee in cap inca de la gradinita, m-au facut sa fiu ambitioasa, si sa profit de persoane in orice circumstante. Acuma am nevoie de o pauza, din cauza tezelor nu am mai dormit bine, si nici mancat, iar orele suplimentare pentru pregatire la bac, m-au distrus complet, fizic spus, nu am mai avut timp sa ma vad cu Teo, de 3 saptamani, decat la scoala putin, si gata, nici acasa nu mai mergeam impreuna, eu ma duceam la meditatii, iar el l-a antrenamente. De abea puteam sa ne vorbim, si la telefon, nu vorbeam foarte mult, din cauza ca nu aveam timp, mai ales eu. Stiam ca dcaa ii spun sa vina in acest moment la mine, venea, lasa totul balta, si tot ar fi venit. Il vroiam langa mine, cu orice pret. Pare jenant, pana si in propriul meu jurnal imi este rusine sa scriu, de cate ori am facur dragoste, sincera sa fiu doar de 3 ori. In seara asta, va veni Alessya, ea inca nu a aflat ca am facut-o cu Teo, numai noi doi stim, si sunt sigura ca Alessya nu mai este virgina, adica, mi-a spus, ca a facut-o cu Vlad( cel mai bun prieten al lui Teo, si mai ieseam toti 4 la o dubla intalnire,mda am uitat sa mai scriu si despre aceste duble intalniri).
           Stateam si ma uitam in fata caietelor cu un dezgust iesit din comun, nu mai vroiam sa invat, vroiam sa ies sa ma plimb, chiar daca afara era ger, putin imi pasa, tot ce doresc este sa ies dintre acesti pereti, infecti, de care mi sa facut sila sa-i vad in fiecare zi. De ce timpul mi se pare ca trece mai greu decat acuma 1 an?
  A venit Alessya la mine, in sfarsit cineva care sa-mi ridice putin moralul.
    - De ce mi inveti? spuse ea ironica, maine este sambata.
  M-a bufnit rasul, nu-mi vine sa cred, am uitat notiunea timpului, aveam senzatia ca maine este luni, si am de invatat la romana.
   -Hai, spuse ea, luand cateva hiane din dulap, petrecere la Teo acasa, mi-a spus sa te chem, ca nu raspunzi la telefon.
  -Petrecere?
  -Da, stiu ca suna bizar, draga mea prietena tocilara, se vede ca nu ai mai fost de mult timp la una, hai sa mergem, am vorbit cu ai tai, si au fost de acord sa te lase.
 Wow, nu-mi vine sa cred, a facut atatea pentru mine, si de naiba stia ea ca ai mei sunt acasa, de obicei mereu se intreaba unde sunt ai mei, ca ea vine mereu cand ei nu sunt, si al naibii sa se nimereste.

marți, 10 mai 2011

Jurnal- cap 17

  "Viata mea este ca o tabla de sah, trebuie sa gandesc bine care va fi uramtoarea miscare, daca nu voi pierde totul. Clasa a 12-a este atat de grea, toti profesorii ne preseaza cu bacul, de parca noi nu constientizam acest lucru. Cand eram mai mica si ii auzeam pe cei mai mari: "Am luat bacul..Imi este frica...va fi greu, trebuie sa-l iau cu orice pret.."etc. Ma intrebam oare eu cum ma voi simti cand voi da bacul?"
 Suna cineva la usa, este 11 noaptea, cine ar putea fi la ora asta? Poate vreun obsedat, sau un hot...sau hai mai bine sa ma duc sa vad cine poate fi.
  Am deschis usa, si am ramas stupefiata.
    -Ce cauti aici?
   - Buna si tie, scuze ca am dat buzna asa, fara macar sa te anunt ca vin, doar ca eram in trecere, si m-am gandit sa trec pe la tine.
   Nu am fost nepoliticoasa, si l-am invitat inauntru. Era Teo.
Ne-am asezat in sufragerie pe canapea.
 -Vrei ceai? sau ceva de mancare? l-am intrebat eu ridicandu-ma. Atunci el m-a apucat de mana si ma luat in brate. Mirosul lui imi era atat de placut, incat as fi ramas in bratele lui pana dimineata.
  -Mi-ai lipsit atat de mult, spuse el si ma mangaia pe par. S-a uitat la mine, mainile lui inca mai erau pe spatele meu.
 -Nu ai pe nimeni in acest moment?
 Cum a putut sa ma intrebe asta, chiar este nesimtit.
 -Nu, am spus eu incercand sa ma uit in jos.
 M-am desprins din imbratisarea lui, si m-am dus spre bucatarie.
 -Voi aduce ceva dulce, si ceai, crede-ma va fi foarte gustos, si placut acuma, seara.
Am ajuns in bucatarie si mi-am pus mana la gura, imi venea sa tip de durere, dupa atata timp, de abea cuma cuteza sa vina si sa-mi spuna ca inca ma iubesti? chiar daca nu a spus-o in cuvinte, dar prin gesturile lui, asta a demonstrat. M-am uitat prin frigider, aveam numai mezeluri, inghetata, la greu, ador inghetata, si foarte multe fructe. Am facut repede o salata de fructe, niste ceai de musetel, stiu ca lui ii place, si am pregatit pe o farfurie cateva mezeluri. Am mancat impreuna, cu toate ca mie nu-mi era foame, dar el a insistat sa mananc si eu, deoarece nu-i place sa manance singur, asa era si inainte, el mereu era singur, parintii lui munceau si sora lui era la facultate, nu aveau timp de plimbat in familie si de alte lucruri.
  Discutasem despre anii de liceu, si despre facultate, el imi povestea ce facuse in facultate, iar la randul meu i-am povestit tot. Dar, amandoi am evitat discutia despre relatia pe care am avut-o.
 Ne-am ridicat de la masa, si m-a ajutat sa o strang, venise dupa mine in bucatarie, dupa ce lasasem vasele in chiuveta, acesta ma cuprinse in brate.
   M-am intors spre el, si mi-a spus incet privindu-ma in ochi.
   -Inca te mai iubesc, si mereu te voi iubi...
L-am sarutat, si eu il iubeam si inca il mai iubesc.
 Pielea lui era atat de fierbinte,incat ma cutremuram, il doream. Cat de mult mi-au lipsit aceste seri, atunci cand faceam dragoste, pana la plecarea mea la facultate.

luni, 9 mai 2011

Jurnal- cap 16

              Atunci m-am trezit, doar visasem, ma visasem pe mine cu dormeam.Ma trezise alarma de la telefon. Trebuia sa plec la munca. Cand am ajuns acasa, singurul lucru pe care l-am facut inainte sa ma apuc sa rasfoiesc jurnalele, a fost sa mananc, de fapt au fost mai mult lucruri, dar minore,am facut baie si m-am schimbat in hainele cu care stateam prin casa.
     " Venise si clasa a XII-a, aveam emotii, din cauza bacului. Doream sa iau bacul cu nota mare. Prima zi de scoala a fost ca si ultima zi, am fost la scoala, am stat cateva ore, am luat orarul pentru maine, si ce carti trebuie sa ne cumparam si am iesit in oras cu colegii. Iar el a iesit cu colegii lui. Ne-am vazut in acea seara, chiar daca era 10 noaptea, parintii mei nu erau acasa, asa ca, l-am invitat sa doarma la mine.
    Am stat impreuna pana la 12 noaptea, ma simteam ciudat, aveam senzatia ca ii faceam avansuri...Dar nu eram simgura care credea asta, si credea acest lucru despre el, si intr-un fel se simteam stanjenit, cand venea vorba, despre viata noastra sexuala. Si eu ma rusinam intr-un fel, dar asta nu insemna ca nu ma documentam, si ma si asigurasem, daca avea sa se intample acest lucru in acea seara.
   Ii simteam mainile pe tot corpul meu, degetele lui erau reci, iar fiecare loc pe care-l atingea, ma facea sa scot un suspin, ma saruta pasionat pe spate, ma treceau toti fiorii, imi doream mai mult, mai mult decat niste
simple sarutari, eram cam perversa, dar daca asta cearea organismul meu, si mai ales inima mea. La randul meu, l-am sarutat pe abdomen, pe gat, nu vroiam sa ma opresc, eram amandoi doar in boxeri. Asa va fi pentru prima data? Atunci pe moment m-am oprit, as fi dorit sa fie mai romantic.
     - S-a intamplat ceva? ma intreba el in timp ce-mi lua fata in maini si ma saruta delicat pe buze...........


Nu mai puteam...nu mai doream sa citesc..asa ceva nu as putea uita, niciodata, va fi doar o amintire frumoasa, o voi pastra in inima pentru totdeauna...si ma bucur ca nu am scris acest fapt...
 "Bacul este cel mai mare obstacol, intre mine si idealul meu, mintea mea ar trebui sa stea la carte, nu la Teo, de ce nu ma mai pot concentra? adica, nu este minut sa nu-mi aduc aminte, ca ne-am petrecut noaptea impreuna, si cat de mult m-a durut, dar el a fost asa de tandru, si a inteles, cand am spus ca nu mai pot, ma doar prea tare. Atunci el s-a dus si a umplut cada cu apa, nu mi-am dat seama la inceput, dar cand plecase, imi venea sa plang, credeam ca a plecat si m-a lasat singura, iar cand s-a intors, ma vazut la plageam, m-a luat in brate si m-a sarutat, linistindu-ma, ma intelegea perfect. Inca imi mai aduc aminte, cuvant cu cuvant ce mi-a spus aseara: Nu te teme, sunt aici cu tine, si mereu voi fi langa tine, scuze ca nu ti-am spus unde plec, ai crezut ca plecasem si te lasasem balta? Oh, iubita mea, si ma saruta cu pasiune." Deci a fost foarte romantic, iar dupa ce am facut dragoste, am stat amandoi in cada. Era deja 3 dimineata, cand ne-am culcat, si la 8 incepeam orele. Minunat. Azi mai mult am dormit la ore, si in pauze m-am dus afara si am stat cu el si colegii lui. La plecare am mers impreuna, si a tinut mortis sa ma duca acasa, i-am spus ca stiu drumul, si ca este miezul zilei. Dar nu s-a induplecat."
   Totul a fost doar o rutina pentru mine, la munca, acasa,la munca, acasa, incepusem sa ma plictisesc, asa ca am inceput sa cat ocazional la un local select, la pian. Nimeni nu ma cunostea, si acest lucru imi placea, prin muzica le puteam spune povestea mea.
   Ce n-as da sa te mai pot vedea in acest moment, macar pentru cateva clipe... Te iubesc... si nu te voi uita, chiar daca imi voi intemeia o familie, si voi fi casatorita cu altcineva, in inima mea vei fi in acel loc special, unde nimic nu se va atinge de tine...
  
 

duminică, 8 mai 2011

Jurnal- cap 15

    Paginile lipsesc din jurnalul meu, incerc sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat in acele zile pe care le-am petrecut la mosie, dar nu pot..sau mai bine zis, am renunta sa-mi mai aduc aminte, si in momentele cand acele amintiri imi apareau in minte, ma fortam sa le uit, cu toate ca stiam ca nu voi fi in stare, dar le departam, le sigilam, in cea mai ascunsa parte a mintii mele, a fiintei mele.
    Dragostea doare, chiar si in acest moment, dupa atatia ani, inca imi aduc aminte de el, si de noaptea in care m-am daruit lui, trup si suflet, i-am dat tot ce am avut mai de pret, si nu am regretat, nu vroiam sa regret, o facusem deoarece l-am iubit, si inca il mai iubesc, poate nu cu aceeasi intensitate, dar inca... Atunci cand l-am vazut pe strada, dupa atata amar de vreme, nu imi pot explica, cum am putut reactiona asa de indiferent, in acel moment pot sa spun, nu eram eu, era acea forma protectoare pe care am creat-o pentru ziua cand il voi revedea, pot sa-i spun un scut. Mi-am pierdut prietena cea mai buna, sufletul imi este distrus, sau este a doua oara cand este distrus, de ce eu? si de ce nu altcineva? De ce trebuie sa simt, de ce nu pot sa renunt la acea parte sentimentala din mine? As putea,dupa un efort indelungat, dar voi mai fi om? Cu siguranta nu, acele fiinte care sunt incapabile sa iubeasca, nu pot fi numiti oameni, sunt doar niste creaturi, eu vreau sa fiu si om, dar si creatura, ce conteaza cum arat, in exterior, conteaza cum sunt in interior.
       Si inca imi este dor de tine, a inceput sa-mi fie, de cand te-am vazut, imi lipsesti atat de mult, pe degeaba ma minteam ca nu te iubesc, ca nu-mi lipsesti, ba din contra te iubeam mai mult, te doream mai mult.
     Adormisem, din nou peste jurnale.
   Plecasem in viteza la spital, am stat 24 de ore fara sa inchid macar un ochi, imi era teama,daca dormeam, te voi visa, si agonia ar fi fost insuportabila, poate as fi plans, si nu as fi acceptat sa fiu vazut de catre colegi si pacienti. Ar fi fost jenant, si totodata un semn de slabiciune. Urasc sa plang din cauza unor amintiri, numai cei slabi fac asta, dar si eu am fost in acea stare, acum mult timp...
 Am venit acasa obosita, de abea imi taraiam picioarele, m-am dus si am facut o baie fierbinte, dar nu vroiam sa dorm, cu toate ca fiinta din mine ma mustra ca nu-mi respect orele de somn, dar ce-mi pasa? atata timp cat vointa mea era de neclintit. Era un razboi intre constiinta si vointa, de parca amandoua nu faceau parte din mine...
   M-am pus sa studiez carti de boli genetice, mai precis cele cu sindromul Down si sindromul Turner.
Simteam cum mi se inchid pleoapele, dar tot nu vroiam sa merg in pat, in cele din urma, am cedat, m-am dus si m-am intins, iar in 5 min, am adormi.
    Am inceput sa visez, eram in adolescenta, era si T. visam ceea ce se intamplase, la plecarea mea la facultate, acea lunga perioada, cand nu ne-am mai vazut, auzit, uitasem ca mai eram impreuna, uitasem ca mai aveam un iubit, eram prea preocupata sa devin un bun medic, sa-mi dedic intreaga viata acestei meserii, nu-mi pasa ce venit urma sa am, tot de doream era sa-mi indeplinesc visul.
      Plecarea mea, a fost declinul relatiei noastre, si in cele din urma, ne despartisem, despartirea din visul meu era total diferita de cea reala...el pleca, si incercam sa alerg dupa el, dar picioarele mele nu se clinteau, incepeam sa plang, tipa dupa el sa se intoarca, nu doream sa fiu singura,imi era frica de singuratate...tipam,dar el nu se intorcea...
   Atunci m-am trezit plangand, auzeam telefonul, am raspuns....erai tu...

 

vineri, 6 mai 2011

Jurnal- cap 14

 
Niciodata nu am aflat ce s-a intamplat intre Teo si tata. In seara asta Teo a stat la mine, am ramas uimita ca ei au dorit una ca asta. Poate ca niciodata nu le-am prezentat vreun iubit de-al meu??
   Statusem amandoi toata noaptea la taclale, era asa d eplacuta compania lui, incat as vrea ca aceasta seara sa nu se termine niciodata. Am luat micul dejun impreuna, si din cate am observat, tata se intelegea bine cu Teo, chiar eram fericita. Dupa plecarea lui, tata si mama au dorit sa-mi vorbeasca despre relatia noastra. Am stat afara sub nucul cel batran din spatele curtii, si beam toti trei limonada cu ghiata. Parintii mei mereu doreau sa faca o atmosfera placuta, inaintea discutiilor importante.
   -Din cate am observat, incepu papa, acel baiat, este chiar sincer, mai ales cand vine vorba de tine. Aseara am vorbit, multe cu el, dar ai mare griji, deoarece baietii, sunt profitori, si mult mai barfitori decat fetele, draga mea, si ma privi in ochi cu seriozitate, nu ma opun relatiei tale, dar ai mare grija, sa nu cumva sa aud ca a profitat de tine, si sa se laude la toti, sau sa te vad ca suferi din cauza lui, sau sa te vad plangand, altminteri, jur ca ma duc si-l omor cu mana mea.
   - Draga, spuse mama uitandu-se la papa, nu-mi spune ca asa i-ai spus si bietului baiat? Papa aprobase din din cap. Deci cred ca l-ai inspaimantat. Nu trebuia sa-l ameninti de prima data.
   -Nu este adevarat, trebuie sa stie de la bun inceput ce va pati daca o va rani pe Tara.
  "Of, doamne, nu-mi vine sa cred, ce a putut face papa."
   -Sper sa mai vina in vizita, spuse maman, incercand sa para mahnita.
   -Maine este duminica, spsue papa, mai ai o saptamana de scoala, asa ca hai sa mergem impreuna la mosie, s-au copt ciresele..maman se uita putin urat la papa...si invita-l si pe prietenul tau...ahhh...Teo.
  Imi venea sa sar in sus de bucurie, deja imi planuisem ce aveam sa facem acolo, aveam de cand sa-i arat toate ascunzisurile, locurile cele mai bun de inotat....aveam o groaza...ahh...M-am dus sa-l sun...si il rugasem sa vina la mine, ma simteam naspa, sa-i spun asta la telefon, adca..mai mult imi era teama ca nu va veni.
   Dar a acceptat....de abea astept ziua de maine, cum voi putea dormi la noapte??

 
   
 

Jurnal- cap 13


  M-am trezit dimineata, ma dureau toti muschii, asa ca ma imbracasem in training, si m-am dus sa fac putin joggin. Era un obicei de al meu, mereu mi-a placut sa alerg dimineata, bineinteles, daca timpul imi permitea. Alergam pe strazile frecventate de mine atunci cand eram adolescenta... In fata mea era un barbat care isi spala masina, m-am oprit, il stiam. Era acea persoana care cu o seara in urma, era la cimitir...Nu-mi venea sa cred.
   Ma observase si imi zambise, facandu-mi cu mana. Cretin.
  Am trecut mai departe, si atunci am recunoscut casa, era casa lui Teo. M-am intors putin, si l-am privit in ochi, si eu care ma asteptam ca acesta sa-si vada de treaba, dar si el se uita la mine.
   -Teo? am intrebat eu incet.
Toata fata i se lumina. Chiar el era.
  -Tara, nu-mi vine sa cred ca ti-ai adus aminte de mine, spuse el in timp ce venea spre mine. Ma bucur sa te vad dupa atata timp, si ca esti sanatoasa.
  Vroiam sa fug, sa ma prefac ca nu-l cunosc, ca...am facut o greseala, ca l-am confundat cu alta persoana. El era acel baiat care mi-a facut inima sa iubeasca pentru prima data, si tot el a fost cel care m-a ranit primul. Prin simplul fapt ca ma uitase.
 I-am zambit, nu puteam sa fiu asa de imatura, si sa fug.
 I-am zambit, si mi-a zambit si el la randul lui, era acel zambet, demult pierdut. Am plecat, si l-am lasat in urma, nu doream sa mai privesc trecutul, el era trecutul meu, viata merge inainte.
 Am ajuns acasa, i-am spus mamei, ca am fost chemata la spital, era de fapt o minciuna. Tot de doream era sa plec din acest loc, din acest trecut, fiindca eu am trait in trecut, pana acuma.
   Se facuse seara, cand am ajuns acasa, sunasem la spital, si maine voi merge. M-am uitat la ceas, nu era chiar asa de tarziu, era 19, am facut un dus, m-am imbracat intr-o rochie simpla, crem, mi-am aranjat parul si am iesit in oras. M-am dus la cafeneaua mea preferata, am savurat un cappuccino, dupa care am plecat sa ma plimb, eram singura. Acum priveam lumea cu alti ochi,imi este greu sa explic cum,dar totul mi se parea nou.

miercuri, 4 mai 2011

Jurnal- cap 12- Dupa atata timp

                             A inceput ploaia, simteam cum picaturile reci ma fac sa tremur, atunci am realizat ca mai aveam de mers pana acasa. In cele din urma am ajuns, ai mei statea in sufragerie, si citeau ascultand muzica relaxanta si pe masuta aveau ceai cu fursecuri. Ceva specific lor, din totdeauna mi-au placut cei doi, erau foarte diferiti de alti parinti, mereu faceau ceva nou, si cititul cu ceai,muzica si fursecuri era pentru ei un hobby, ca s aspun asa. Au fost si vor fi cei mai tari parinti.
                    Nu au spus nimica de felul in care am ajuns acasa, au inteles prin ce am trecut, si stiau ca voi trece peste, pastrans o amintire frumoasa cu Alessya. M-am dus sa fac un dus fierbinte. M-am indreptat spre camera, ma simteam ciudat. A trecut ceva timp de cand nu am mai intrat in aceasta camera. Peretii erau pictati de mine, patul cu badalchin era neatins, inca mai erau jucariile mele de plus aranjate pe perna, biroul era acelasi, nu fusese deloc mutat sau schimbat, la fel si calculatorul meu, oare cati ani are de cand il am? Biblioteca mea a ramas aceeasi, dulapul la fel, dar eu ma simteam ca o straina, de parca nu era aceasta camera in care mi-am petrecut copilaria si adolescenta...chitara era in colt, impreuna cu vioara, pianul meu lipsea, acum imi aduc aminte, era de fapt al bunicii, si ei mei tin la el ca la un artefact. Desigur, era vechi si foarte valoros, cand te uitai la el, nu iti puteai da seama ca avea peste 50 si ceva de ani, era atat de bine ingrijit. Bunica mea fusese o buna pianista. Cred ca aceasta iubire pentru arte am mostenit-o de la ea, in cea mai mare parte. Dar placerea mea a de a scrie, nu-mi pot da seama de unde.
    Sub pat aveam o cutie plina numai cu poze, m-am aplecat si am scos-o.
   Ma uitam printre poze, si amintirile imi navaleau in minte. Cat de mult mi-a placut sa fiu adolescent, daca as mai avea ocazia sa fiu din nou, nu as ezita.  Aveam multe poze cu Teo.
   Am gasit una...care m-a socat, fusese facuta...in seara...in acea seara* eram eu cu Teo, amandoi eram imbratisati, si amandoi dormeam...cum d enu am gasit aceasta poza si inainte? Nu avea cum sa apara, tin minte ca ultima data cand m-am uitat nu era.
    Am intors poza si am vazut ceva scris pe ea, era scrisul lui Teo, care incercase din rasputeri sa scrie foarte frumos: " Cand vei vedea aceasta poza, sa stii ca nu te voi uita, pentru mine ai fost cea mai speciala fiinta, nu voi mai gasi una ca tine, niciodata.... nu mai intelegeam ce scrie...m-a bufnit din nou plansul...
       

Jurnal- cap 11


        Pe moment mi-a venit in minte, un pasaj pe care amandoua il descoperisem intr-o carte, "La rascruce de vanturi" de Emily Bronte, tin minte acea zi ploioasa, cand stateam amandoua la mine in camera si savuram o poveste de dragoste..dar una iesita din comun...
        " Mie mi se pare ca mortul se odihneste - o odihna pe care nici pamantul si nici iadul n-o pot tulbura. Eternitatea in care intra cei dusi de pe lume e viata fara de margini, iubire fara de sfarsit si fericire deplina[...] Si viata s-a sfarsit intr-un vis dulce."
       Iar am uitat de persoana de langa mine, ce-mi pasa ca se uita asa de insistent. Nu-mi pasa de nimica in acel moment, putea sa treaca si trenul la 1 cm de mine, ca nu m-ar fi interesat, si nici nu m-as fi clintit.
    "Alessya, sper ca si tu te odihnesti, acolo in acea lume necunoscuta omului, ci doar spiritului, o lume fara margini, o lume fara speranta si fara vise, doar o lume plina de urme ale unor oameni, care candva au trait, au iubit, au ranit si au fost raniti, care au plans, care au distrus, care au urat. Sper ca ne  vom intalni in acel loc, macar o data, ca sa-ti spun cat de mult ai insemnat pentru mine..."
   Lacrimile mele imi umpleau obrajii, iar persoana de langa tot se uita. I-am aruncat doar o privire rece, si am ramas uimita, si el plangea, si se uita in zare...pierdut, parca si el se afla in trecut...Si totusi, de ce mi se parea asa de cunoscut.
    Incepuse sa bata vantul, si eram subtire imbracat, era un vant de vara, dar in cimitir, parea mai rece, cu siguranta mortii nu simteau nimica, si nici sufletele lor, ce bine este pentru ei, nu simt nici frigul,nici caldura, nici foametea nici iubirea. Vor fi acolo si peste o saptamana, o luna, si peste ani, pana cand vom disparea cu totii, si vom lasa in urma noastra doar niste oase.
    -Iti este frig, Tara? spuse vocea de langa mine.
   -De unde stii cum ma cheama? am intrebat fara sa ma uit la el.
   -Daca de stiu din liceu, cum as fi putut uita acest nume, care nu-l intalnesti la oricine? Nu-mi spune ca nu ma mai recunosti?
   Am plecat, nu aveam chef de interogatoriu...Nu am intors capul sa ma uit la mormant, ca sa-mi iau adio, pentru totdeauna, nu mai aveam de cand sa ma intorc in acel loc, decat atunci cand si eu voi muri.
  Mergeam pe drum, si nu auzeam nimica, ma uitam la oamenii de langa mine, si ma simteam straina, un fel de om pierdut intr-o lume plina de fiinte identice, toti semanau pentru mine. Totul era pierdut in acel moment. Mai ales sufletul meu. Inca mai simteam lacrimile cum curgeau, de ce nu le puteam opri, eu care stiam sa ma autocontrolez, acuma, eram incapabila de a face asta.
    Ma plimbam, fara directie...ma blocasem..."unde mergem? ma intreba Alessya zambindu-mi. Unde duce drumul, am raspuns si luand-o de mana  si am inceput amandoua sa alergam prin padure..."
 Am trecut pe langa un parc de copii, ii priveam cum se dadeau in leagane, in topogan...mi-am adus aminte de noi doua, cand am chiulit cu toata clasa de la ora de economie, deoarece era foarte plcitisitoare, avem venit aici cu totii, era acelasi parc, in acelasi loc, nimic nu se schimbase...
   Eu ma schimbasem...nu mai aveam nici un tel, nici o pasiune, viata devenise monotona pentru mine... M-am schimbat in rau?

 

duminică, 1 mai 2011

Jurnal- cap 10

      Mi-am facut micul dejun, la repezeala, simteam cum toti muschii mei zvacnesc, nu mai am timp de citit jurnale vechi, dar tin minte ca avusesem o cutie cu amintiri. Acolo aveam toate micile cadouri primite de la prieteni, si cele de la Teo. M-am pus si am scotocit, prin toate cutiile din camera cu lucruri vechi, dorisem sa am o astfel de camera, o camera plina de amintiri. Nu am gasit-o. Am renuntat, eram prea obosita. M-am gandit sa-i sun pe ai mei, nu am mai vorbit cu ei de 2 saptamani. Sau mai bine as pleca, in vizita... Nu ar dura mult, sunt la 209 kilometri departare, in 3 ore maxim 4, voi fi acolo.
   Mi-am luat cafea pe drum, cateva haine, aveam de cand sa stau ceva, lasasem anunt la spital voi fi plecat, doar 2 zile, ma bucur ca au fost de acord, norocul meu este ca am un coleg, care a vrut sa accepte sa imi tina locul.
 M-am dus la benzinarie, si dupa care am pornit spre casa. Intr-un fel, imi era dor de parintii mei, de locul unde am copilarit.
  Am ajuns cam pe la 6 seara, plecasem de la 3 fara ceva. Am oprit in fata casei. Totul era asa cum imi aminteam, poarta era deschisa, masina tatei era ni curte. Nu se auzea nici un sunet, parca toti dormeau. La ora asta, in nici un caz. Am intrat in casa, si mama era la bucatarie iar tata statea pe fotoliu in sufragerie si citea cartile lui James Clavell.
   -Am venit... am spus incet.
 S-au uitat amandoi spre usa, iar mama a inceput sa planga si sa rada in acelasi timp, iar tata m-a luat in brate.
Nu mai trecusem pe acasa de 2 ani si jumatate, am tinut legatura doar prin telefon. Cat de mult mi-a lipsit acest spirit de familie. Am vorbit, despre mine si tot ce am facut, fiind mereu ocupata cu munca, dar eram fericita ca ei erau mandri de mine.
   -Ai mai vorbit cu Alessya? ma  intreba mama in timp ce luam cina.
   -Nu, adica am mai vorbit la telefon, dar, au trecut de atunci 2 sau 3 luni, nu mai tin minte exact.
  M-am uitat la tata, si privirea lui se intuneca.
   -Nu ai aflat vestile,nu? spuse el rece.
  Am impietrit.
    -Ce s-a intamplat? si m-am uitat la mama care se uita in mancarea ei.
   - A murit, a spus tata, acum 2 luni, intr-un accident de masina, era impreuna cu logodnicul ei. Vroiau sa-ti faca o surpriza, si sa vina la tine. Dar nu au mai putut.
 Nu puteam plange, am impietrit, m-am pierdut in amintirile mele, nu vroiam sa cred ce spunea, nu se putea ca ea sa fi murit, dar ei nu aveau de ce sa minta. Mi-am pierdut cea mai buna prietena.
   -De ce nu am fost anuntata? am intrebat eu cu o voce sfasiata.
   Mama ma luase de mana si ma privi cu lacrimi in ochi.
   -Am incercat, de mai multe ori, dar erai in mijlocul unei operatii, stim ca erai foarte ocupata in acea seara, stim ca ai avut cea mai grea seara, Teo dorea sa vina dupa tine, dar l-am oprit... Era prea indurerati ca sa plece si el, ne era teama sa nu pateasca si el ceva. Am fost egoisti, dar niciodata nu este prea tarziu, du-te, la mormantul ei, o sa-l zaresti foarte repede.
   M-am ridicat, dar nu mergeam din propria mea vointa, parca altecineva ma indemna sa merg, sa-mi vad prietena intr-un cosciug acoperit de un morman de pamant.
  Nu plangeam, dar sufletul meu era distrus.
   Am ajuns la cimitir, era intuneric, si nu aveau multi stalpi de iluminat. Dar i-am descoperit repede mormantul,    era acopierit cu multe flori si candele rosii cu lumanari, era din marmura alba, iar langa ea, era inmormantat iubitul ei.
 Nu vazusem ca mai era cineva care statea lipit de celalalt mormant, era imbracat tot in negru, iar parul ei era ravasit, statea in partea mormantului unde lumina nu putea ajunge. Nu am dat nici o importanta. Am luat piatra in brate, si am inceput sa plang incet. M-am rezemat cu spatele de mormant, si am inceput sa privesc stelele printre lacrimi, aducandu-mi mereu aminte de ea, si tot ce faceam impreuna.
      Dupa, o ora de liniste, si doar cantecul greierilor imi umpleau urechile, trimitandu-ma in trecut, atunci cand ne plimbam amandoua seara prin cimitir, parca eram doua ciudate. Mereu intrebandu-ne ce se va intampla cu noi dupa ce vom muri. Vocea cuiva perturba linistea.
    - Si tu plangi dupa cineva drag?
    Nu m-am intors spre acea persoana, nici vocea nu mi se parea cunoscuta, nu mai recunosteam pe nimeni.
   Dar am raspuns, de abea fiind in stare sa formulez doua litere.
    -Da...
  -Cum ai putut sa nu apari atunci cand.... si tacu.
 M-am ridicat si m-am uitat la persoana, care incerca sa-mi ceara socoteala.
 Il stiam de undeva...