you must write, time is precious

you must write, time is precious

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Jurnal- cap 9

 
De abea acuma realizez, ce fel a fost relatia noastra, una total  mediocra. In acea seara, am stat la el in camera, era atat de diferit, niciodata nu am avut ocazia sa o vad. Peretii erau albastri, si erau picati, asa ca ai mei. Avea o fereastra mare unde puteai sa vezi mereu apusul,patul lui era lipit de perete,iar in dreapa avea un mic dulap, unde isi tinea toate micile bazaconii, carti de joc, corzi, caiete folosite, pensule etc. Langa fereastra era biroul lui, unde avea dictioare de tot felul, langa birou avea o mica biblioteca, m-am uitat printre cartile lui, avea toate volumele lui Jules Verne, Stendhal, Homer, carti de istorie si fizica, si cateva de matematica. Am fost impresionata, dar         mi-a placut. In spatele usii, avea un dulap mare, simplu, acolo avea toate hainele. 
M-am uitat peste tot, iar el, statea pe pat si ma privea, cu un vadit interes. Avea o chitara electrica, rezemata de birou, si niste caiete cu tot felul de note, si cantece. Cat de mult semanam.
-S-a intamplat ceva? l-am intrebat eu, dorind sa aflu cauza privirii lui insistente.
-Imi place felul in care te-ai imbracat, un tricou simplu, care iti arat forma corpul, la fel si pantalonii, niciodata nu te-am vazut asa imbracata, hainele sunt prea mulate, dar imi plac.
Am ramas ca trasnit. M-am inrosit. M-am dus si m-am uitat in oglinda de pe hol, parul meu era ravasit, prea lung si drept, mereu a fost asa, uneori imi dadea senzatia, de parca ma linsese vaca, si aveam bretonul drept, pielea mea prea alba, ma facea sa arat ca o persoana anemica. Ochii mei, niciodata nu le-am dat importanta, dar erau de un albastru iesit din comun. Asa mi se spusese.
Teo aparuse din spatele meu, si ma lua in brate, cufundandu-si fata in parul meu, mirosindu-l.
-Cat de mult mi-ai lipsit, a spus el incet la urechea mea, dupa care ma saruta pe par.
Inima mea batea cu putere, respiratia parca mi se oprise, ma gandeam, cum am putut fi asa de oarba si indiferenta, el era atat de pretios, de ce nu mi-am dat seama de asta mai inainte.
Ne-am dus inapoi in camera, au fost clipe de neuitat, noi doi, singuri intr-o camera, intr-o casa, el era langa mine, ma saruta pe gat, il acceptam, cu toate ca acele lucruri erau noi pentru mine, dar era el, ce-mi pasa.
Am stat imbratisati, pana la ora 10 noaptea, atunci a trebuit sa plec, cu regret.
-Te conduc, a spus el in timp ce-si punea tenisii. 
Am mers impreuna acasa, tinandu-ne de mana, cand am ajuns in fata portii, am vazut masina tatalui meu.
M-am panicat, in timpul scolii nu aveam voie sa ies asa de tarziu afara, si plus ca mai eram si cu Teo, de care tata nu stia nimica.
-Tata...am spus  eu speriata.
M-am uitat la Teo, dar era calm, si avea acel zambet mortal.
-Buna seara, a spus el, si tata se uita serios la el, dupa care la mine. Nu zambise nici macar putin.
-Buna, copii, spuse el si deschise poarta. Nu aveti de gand sa intrati, sau doriti sa stati in frigul asta in fata portii, si tu donmisoara, asa se iese afara?
Mi-am plecat capul, imi era rusine, stii strutii isi baga capul in pamant, dar daca eu as fi fost unul, m-as fi bagat cu totul, asa ma simteam in acel moment.  Am intrat dupa tata, eu eram speriata de moarte,deoarece nu stiam cum va reactiona cand Teo nu va mai fi, si plus ca ne-a vazut tinandu-ne de mana, iar mama oare ce va spune. Niciodata nu le-am facut cunostinta cu prietenii mei.  Sper sa nu fie de rau...

video


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu