Jurnal- cap 8

          Am amortit, stand in pat turceste, a trecut atat de mult timp, incat ma amuza felul in care priveam lumea pe cand eram adolescenta. Si felul meu de a descrie.....mereu scriam cele mai importante amintiri, cele care ma legau de el, si de prietenii mei. Dar nu scriam ceea ce simteam in fiecare zi, nu scriam ceea ce doream sa fac in continuare. Am pierdut notiunea timpului.
    Trebuie sa ma pregatesc sa plec la munca, sa fii doctor nu este usor, dar imi place la nebunie ceea ce fac. Ii ajut pe oameni. Momentan locuiesc in Timisoara, departe de ai mei, dar nu imi pare rau, nu prea le simt dorul, mereu am fost acea fire mai singuratica si independenta. Poate maine voi mai citi din vechile mele jurnale.
     Am venit la 8 dimineata, am fost de garda. Si la varsta asta, imi place sa pastrez un jurnal, sa scriu, sa scriu pana cand nu imi voi mai simti mainile, si la batranete voi scrie, pana cand voi muri. Locuiesc intr-un apartament luxos, recunosc, mereu mi-a placut luxul, dar singura imi fac curat, ceea ce nu multi doctori au timp, nu am vrut sa angajez o menajera, mereu am urat ca cineva sa faca ceva ce si eu  sunt in stare sa fac.
   Dormitorul meu este unul, simplu ca sa zic asa, dar este facut de mine, cand am cumparat acest apartament, am tinut mortis sa fie la ultimul etaj, si sa am geamuri mari, in exterior, ca sa pot vedea cerul, rasaritul si apusul. Am chiar si o piscina...pe care am folosit-o doar de 2 ori. Cand ma plictisesc, pictez  peretii, asa cum am facut in camera mea.
    Si acuma ma intreb, oare ce face Teo, ma mai tine minte? Oare mai locuieste in Cugir?
 Chiar mi-as dori sa ne mai intalnim, sa povestim, sa radem...oare ne vom mai iubi, ca inainte?