you must write, time is precious

you must write, time is precious

marți, 31 mai 2011

Jurnal- cap 25

      Am luat bacul cu 9,50... ma simt atat de relaxata, am scapat de ceva care ma chinuise un an intreg. Acum, ma gandesc ce as vrea sa fac cu viata mea, inca ma mai gandesc la Teo, inca il mai iubesc, dar nu ii voi mai da inca o sansa, am si eu mandria mea....Am fost anuntata de parintii mei ca imi voi petrece vacanta in Dobrogea, mai exact, la rudele din partea mamei, care locuiesc in Tulcea. Niciodata nu am fost acolo, stiu ca am bunici, matusi, unchi, veri, pe care eu nu i-am vazut niciodata, si nici nu am avut vreun contact cu ei, nici mess, nici scrisori....Azi este sambata, luni voi pleca, sunt fericita, am ocazia sa schimb mediul, sa cunosc alti oameni, alte mentalitati, si ma bucur ca eu nu am nici un accent, exact ca cei din Dobrogea....
        Duminica
    Ma plictisesc, nu am luat legatura cu nimeni, vreau sa plec fara sa stie prietenii mei, nici macar Alessya, vreau sa las o urma de mister... Dar tot ma simt singura, vreau sa fii langa mine, chiar te vreau, te voi ierta, indiferent de pacat...tot ce-ti cer este sa fii langa mine, nu-ti cer sa ma saruti nonstop, sa ma tii mereu de mana, sa-mi faci de fiecare data cadouri, nu-ti cer mult, doar sa fii langa mine, macar o imbratisare, ca moralul meu sa nu mai fie la pamant, sa simt...macar sa simt...macar sa ma minti, spunandu-mi ca ma iubesti, macar sa simt ca sunt iubita...Nu cred ca voi afla ce inseamna dragostea, credeam ca stiam, ca o descoperisem, dar ma inselasem, ceea ce simteam pentru tine, nici macar nu o pot exprima prin cuvinte, dar am fost capabila sa-ti spun te iubesc, si ma simteam mandra cand iti spuneam asta, crezand ca deja am descoperit ceea ce multi nu au facut...Vreau sa vii in acest moment sa-mi spui cat de mult iti pare rau, si ca m-ai iubit, indiferent de circumstante...dar stiu ca nu se va intampla...stiu..pentru ca te cunosc...stiu ca esti indiferent, mai ales cand vine vorba de mine, si ma doare numai cand ma gandesc la acest lucru...pentru ca am fost atata timp cu un farsor, cu un tip care juca mereu teatru...un bun actor, care nu si-a deschis niciodata sufletul cu adevarat asa cum am facut eu cu tine, ti-am dat tot ce am avut...si nu-ti cer mult in schimb....doar o ora de iubire... atata tot...
     Mi-am facut bagajele, si am dat peste cutia de la tine, in forma de inima unde imi pot pune toate bratarile, cerceii, si alte mici nebunii... Mi-au curs lacrimile, fara sa-mi dau seama...
Este seara, am stat toata ziua in fata peretelui cu pensula in mana pictand, imi place sa fac acest lucru cand sunt condusa de sentimente... M-am incaltat repede, mi-am pus tenisii prafuiti, ma rog, nu sunt prafuiti, dar sunt putin cam vechi...deci tot prafuiti raman, mi-am pus castile in urechi, si am plecat sa ma plimb putin, vroiam sa-mi mai vad liceul, macar pentru ultima oara, vroiam sa-mi aduc aminte cum m-am simtit cand am venit pentru prima oara, vreau sa simt din nou acest lucru...
       Mergeam incet, si ma uitam absent in jurul meu, mintea mea fiind ocupata cu vechi amintiri, si auzul cu melodia mea preferata. Nu mi-am dat seama ca deja am ajuns pe strada lui Teo, si in fata portii lui era el, si cu prietena lui, din cate se pare se cearta..."Nu te uita" imi spunea, nu vreau sa atrag atentia...dar fix asta am si facut, amandoi au intors capetele spre mine, iar eu nu m-am putut abtine si i-am privit in ochi, prima data pe ea, avea ochii rosii, iar dupa aceea pe el, citeam o tristete adanca, si suferea...intr-un fel ma simteam foarte bucuroasa ca macar si el sufera, dar poate nu din cauza mea, dar macar sa sufere, sa vada si el cum este, ai senzatia ca o sa-ti cada cerul in cap, nu-ti mai pasa de nimic si de nimeni, vrei sa dai cu piciorul la toate lucrurile pentru care ai muncit, spunand pru si simplu "nu-mi pasa" , si tot ce vrei este sa fii singur, sa stai departe, in gandurile tale, singur, si sa analizezi orice miscare pe care ai facut-o in trecut, gandindu-te daca este bine sau nu... Am trecut mai departe,mai aveam ceva de mers pana la scoala. Totul era pustiu pentru mine, chiar daca erau inca oameni pe strada...Ma simteam intr-un pustiu imens, si nu puteam cere ajutor, nici daca as fi tipat cat m-ar fi tinut plamanii.....
  Am ajuns, cat de enorma mi se pare acum cladirea, exact asa cum mi s-a parut si in trecut, imi vine sa plang, dar nu mai pot, lacrimile mele au secat, cu mult timp in urma, nu mai pot plange, nici macar o lacrima, mi-am promis ca nu voi mai plange, este injositor, dau dovada de slabiciune.
   - O sa pleci...spuse o voce din spatele meu.
 M-am intors, eram rece, era Teo, trebuia sa ma comport rece, stiu ca merita, stiu ca nu ma merita.
   -Da, am spus sec.
   - Ne vom mai vedea?
  -De ce ti-ar pasa?
  - Imi pasa, mi se pare normal sa-mi pese...pentru ca de abea acuma am realizat cat de mult te-ai sacrificat pentru mine, si cat de mult ai tinut la mine, iar eu nu am apreciat asta...
  -Prea tarziu, am spus incet, dar ma bucur ca ti-a dat seama... nu ne vom mai vedea, ca sa-ti raspund si la intrebare, maine plec la Tulcea, la niste rude, stau toata vara, ma voi intoarce in septembrie ca sa-mi iau lucrurile, sa fac putina pregatire, si voi pleca la Iasi, acolo fac medicina...
   - Tara, spuse el incet si se apropie de mine, simteam cum ma cuprind fiorii.
  Ma luase in brate, si isi cufunda fata in parul meu.
 - Mirosul tau este de nedescris...spuse el incet la ureche, eu am stat ca o piatra. Daca il acceptam acuma, se va comporta din nou ca inainte, cred...
 M-am desprins de el.
  -Trebuie sa plec, este tarziu, am spus, si maine ma trezesc foarte de dimineata.... Ne mai vedem...

Un comentariu:

  1. eu ti am pus scrisoarea inca de acum... aproape o saptamana... ce nu ai primito???

    RăspundețiȘtergere