you must write, time is precious

you must write, time is precious

duminică, 15 mai 2011

Jurnal- cap 19

   " Cat de frumoasa poate fi singuratatea, dar si iubirea, de ce nu poate fi un echilibru intre ele? Mereu mi-am pus aceasta intrebare pe langa alte mii de intrebari, care mereu sunt fara raspuns, oare marii intelectuali isi puneau asemenea intrebari? Si totusi, de ce se termina, uneori asa de brusc, alteori din cauza plictiselii?

  De ce iubim? Si daca nu iubim dorim sa descoperim cum este sa iubesti. Eu mereu am incercat sa vad cum este sa iubesti, multi spun ca nu poti sa mananci , ai fluturi in stomac cand vezi persoana pe care o placi sau cand te gandesti la ea, esti mereu visator, si vulnerabil in preajma ei. Mie nu mi s-a intampla asa, adica, la inceput cand nu stiam nimica despre Teo, da simteam acei fluturi in stomac, si mereu eram fermecata de el, era o enigma pentru mine, doream sa aflu cum il cheama, sa stiu tot despre el, dar cand l-am cunoscut, tot farmecul a disparut, mai bine, nu eram impreuna, si el ar fi ramas idealul meu in iubire, sau ceva de genul acesta, ar fi fost o iubire neimplinita, o iubire, cum multe fete din trecut visau, si chiar daca nu erau iubite de cei pe care ele ii iubeau, tot ei ramaneau in sufletul lor pentru totdeauna, si chiar in cazul in care s-ar fi casatorit cu alti barbati, tot acei luciferi ai iubirii ramaneau in sufletul lor, bantuindu-l facandu-l sa tresara, la cea mai mica privire. Si asa femeile ajung sa aiba amanti, chiar pe cei pe care ii iubesc, sau nu. Femeia mereu va fi o enigma pentru barbat, chiar daca ei spun " te cunosc foarte bine, si stiu cum reactionezi" de fapt ei nu au habar cum poate fi o femeie, este invers procesul, ei spun " tu nu ma cunosti absolut deloc" dar noi stim cum sunteti voi, chiar daca nu vreti sa recunoasteti, poate la inceput nu, dar cu timpul ajungem sa va stim mai bine decat va stiti voi insiva, ce trist, nu? Femeile, doresc ca persoana iubita, sa le cunoasca, dar cand vine momentul sa le afle toate secretele, ele bat in retragere, de teama ca secretele lor vor fi aflate, dorind sa raman mereu enigme pentru barbati, este doar un impuls de a arata cum esti cu adevarat.
   Mai am o luna pana la bac, voi primi vacanta mai devreme, si nu voi mai veni la liceul care cand am intrat prima data, mi s-a parut atat de imens, si nestiind ce soarta ma asteapta, doream sa experimentez, sa vad, daca voi fi in stare sa fac fata. Am intrat la acel liceu, cu un suflet de ghiata, si acuma recunosc, ca am unele momente, cand sunt rece, foarte rece, nimic nu-mi poate face inima sa tresara, nici macar iubirea pe care o simt pentru Teo. O iubire pura, pot sa spun, m-as sacrifica pentru el, dar pana la un anumit punct, nu mi-as da viata pentru el, si acest lucru nu poate fi numit o iubire adevarata, una pura, asa ca Romeo si Julieta, sau ucis pentru a fi impreuna si in lumea de apoi, fiindu-le teama sa nu ramana singuri, unul mort si unul viu, durerea ar fi fost prea mare, ii inteleg iar in acelasi timp nu, le inteleg frica de singuratate si de pierderea persoanei iubite, dar nu inteleg sacrificiul pe care l-au putut face, este unul enorm, sa mori, sa renunti la tot, pentru o singura persoana. La fel si Luceafarul, dorea sa renunte la nemurire, pentru a fi cu o fata muritoare, pentru o noapte de iubire, pentru un lucru atat de nesemnificativ simtit de persoanele care iubesc, lor li se pare asa de banal, dar pentru cineva care nu a simtit iubirea, cum poate fi? Un teritoriu neexplorat, o lume diferita, o lume paralela, ceva iesit din comun si care devine comun, si totusi iubirea difera de la persoana la persoane, si in unele cauze ea are aceleasi simptome...

  M-am plictisit acasa, i-am spus tatei ca vreau sa merg la mosie, era weekend, asa ca vroiam sa fiu eu, singura in natura si in mintea mea. Am ajuns, am inspirat aerul proaspat, si m-am dus cu Iana, calul meu, sa ma plimb pe meleaguri, iubeam acest cal, il primise de ziua mea, la 10 ani, era si ea manz, un copil intr-o lume plina de primejdii ca si mine, am stat sub ciresii infloriti, si priveam cerul, bucurandu-ma si de caldura care imi incalzea pielea, cand batea vantul, era unul cald, petalele florilor de cires, zburau, in toate directii, fara sa aiba o destinatie anume, vroiam sa fiu si eu ca ele, sa zbor, fara sa stiu unde ma duce drumul, sa experimentez tot...
  M-am uitat la telefon si aveam 5 apeluri pierdute de la Teo, si 2 mesaje: "unde esti? de ce nu-mi raspunzi? se presupunea ca azi vom petrece timpul impreuna...esti suparata pe mine?"; "De ce nu mi-ai spus ca esti la mosie, mama ta mi-a spus ca ai plecat fara ai vreun motiv anume, inteleg ca vrei sa fii singura, mai ales ca esti stresata din cauza bacului, dar as vreau sa fiu cu tine...ma simt ca un prost care alearga fara nici un rost..."
 "Iarta-ma Teo, dar simteam nevoia sa fiu singura, daca as fost prin preajma ta,  m-as fi comportat foarte urat, si nu vroiam una ca asta, nu doream sa te ranesc...imi pare rau, ca nu te-am anuntat ca voi pleca, nu planificasem nimica..."
   "Ma bucur ca macar imi rapsunzi la mesaje, dar de ce ai dorit chiar atat de mult sa pleci? stiu ca suna prosteste, dar i want to be by your side, forever...."
  " Nu pot sa-ti explic de ce am plecat asa de brusc, nu pot sa-mi explic de ce ma simt asa de ciudat....papa..."
  Am plecat sa ma scald, apa era putin rece, dar placuta, eram eu intr-un loc nestiut...Am inceput sa plang  fara motiv, lacrimile mele erau fierbinti, pe pielea mea rece, dar nu scoteam nici un suspin, asa cum fac de obicei, erau niste lacrimi moarte, asa cum era si sufletul meu in acel moment...."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu