you must write, time is precious

you must write, time is precious

miercuri, 4 mai 2011

Jurnal- cap 12- Dupa atata timp

                             A inceput ploaia, simteam cum picaturile reci ma fac sa tremur, atunci am realizat ca mai aveam de mers pana acasa. In cele din urma am ajuns, ai mei statea in sufragerie, si citeau ascultand muzica relaxanta si pe masuta aveau ceai cu fursecuri. Ceva specific lor, din totdeauna mi-au placut cei doi, erau foarte diferiti de alti parinti, mereu faceau ceva nou, si cititul cu ceai,muzica si fursecuri era pentru ei un hobby, ca s aspun asa. Au fost si vor fi cei mai tari parinti.
                    Nu au spus nimica de felul in care am ajuns acasa, au inteles prin ce am trecut, si stiau ca voi trece peste, pastrans o amintire frumoasa cu Alessya. M-am dus sa fac un dus fierbinte. M-am indreptat spre camera, ma simteam ciudat. A trecut ceva timp de cand nu am mai intrat in aceasta camera. Peretii erau pictati de mine, patul cu badalchin era neatins, inca mai erau jucariile mele de plus aranjate pe perna, biroul era acelasi, nu fusese deloc mutat sau schimbat, la fel si calculatorul meu, oare cati ani are de cand il am? Biblioteca mea a ramas aceeasi, dulapul la fel, dar eu ma simteam ca o straina, de parca nu era aceasta camera in care mi-am petrecut copilaria si adolescenta...chitara era in colt, impreuna cu vioara, pianul meu lipsea, acum imi aduc aminte, era de fapt al bunicii, si ei mei tin la el ca la un artefact. Desigur, era vechi si foarte valoros, cand te uitai la el, nu iti puteai da seama ca avea peste 50 si ceva de ani, era atat de bine ingrijit. Bunica mea fusese o buna pianista. Cred ca aceasta iubire pentru arte am mostenit-o de la ea, in cea mai mare parte. Dar placerea mea a de a scrie, nu-mi pot da seama de unde.
    Sub pat aveam o cutie plina numai cu poze, m-am aplecat si am scos-o.
   Ma uitam printre poze, si amintirile imi navaleau in minte. Cat de mult mi-a placut sa fiu adolescent, daca as mai avea ocazia sa fiu din nou, nu as ezita.  Aveam multe poze cu Teo.
   Am gasit una...care m-a socat, fusese facuta...in seara...in acea seara* eram eu cu Teo, amandoi eram imbratisati, si amandoi dormeam...cum d enu am gasit aceasta poza si inainte? Nu avea cum sa apara, tin minte ca ultima data cand m-am uitat nu era.
    Am intors poza si am vazut ceva scris pe ea, era scrisul lui Teo, care incercase din rasputeri sa scrie foarte frumos: " Cand vei vedea aceasta poza, sa stii ca nu te voi uita, pentru mine ai fost cea mai speciala fiinta, nu voi mai gasi una ca tine, niciodata.... nu mai intelegeam ce scrie...m-a bufnit din nou plansul...
       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu